Scandalul mediatic făcut pe marginea separării lui Marcel Toader (aflat la al șaselea divorț) de Maria Constantin a trecut în faza lui “Ba pe-a mă-tii!”. După ce, la început, cei doi păreau că păstrează o tăcere respectuoasă unul la adresa celuilalt, pe măsură ce trece timpul, ei apar la posturi TV diferite, de unde aruncă săgeți verbale și acuze de infidelitate sau de cheltuire a banilor celuilalt.

Maria Constantin a fost mai rezervată în acuze, menționând orgoliile, neajunsurile și încăpățânările printre cauzele separării. De cealată parte, Marcel Toader a declarat că îi cunoaște personal pe cei cu care Maria l-a înșelat. Printre aceștia, i-a menționat pe Augustin Viziru și pe un comisar șef din garda de mediu, la rândul său căsătorit, având și copii.

Ce îi determină pe cei doi să iasă public și să se provoace prin intermediul mass-media și cum se explică intelesul publicului din România pentru asemenea scandaluri telenovelistice aflăm de la psihologul ziarului Libertatea.

“Interesul pentru asemenea povești bolnăvicioase este un indicator al nivelului scăzut de dezvoltare sprirtuală a unei nații”

Din punct de vedere psihologic, avem de-a face cu o incapacitate a celor doi de a rezista trusturilor media concurente, care îi provoacă și le oferă bani mulți pentru a-și spăla în public rufele murdare. Acest scandal face foarte mare audiență, iar în urma audienței se obțin bani mulți din publicitate. Televiziunile împart acești bani cu cei doi protagoniști, a căror resonsabilitate este să vină cu informații mereu noi și șocante. E ca la teatru, unde actorii fac spectacol, iar cei din sală fie aplaudă, fie înjură. Important e că plătesc biletul. Interesul pentru asemenea povești bolnăvicioase este un indicator al nivelului scăzut de dezvoltare sprirtuală a unei nații”, susține psihologul.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

“Românii își trăiesc viața privind viața altora”

Cei doi protagoniști ai scandalului sunt oameni care, de-a lungul timpului, s-au obișnuit cu bani mulți făcuți ușor. Ei nu sunt oameni precum cei care își câștigă existența muncind 8 ore pe zi prin multinaționale sau la stat. O modalitate de a câștiga bani ușor este să apară fiecare la o televiziune unde audiența este mare și veniturile din publicitate, la fel de mari. Privind imaginea de ansamblu, totul e un spectacol plătit de cel care se uită la televizor și de pe urma căruia toți ceilalți încasează bani. Din păcate, românii sunt mai fascinați de viața altora decât să fie interesați în a o trăi pe alor. Psihologic vorbind, nația română trăiește, iubește și simte prin reprezentant. Românii sărută cu buzele altora, iubesc și suferă cu inima altora, nu au o viață emoțională bazată pe implicare proprie, ci sunt doar spectatori-plătitori la spectacolul vieții altora”, a încheiat Cezar Laurențiu Cioc, psiholog la Institutul de Cercetare și Dezvoltare a Potențialului Uman din București.

psiholog Cezar Laurentiu Cioc

psiholog Cezar Laurentiu Cioc


EXCLUSIV | Români în calea uraganului Irma. Cum s-au pregătit pentru fenomenul extrem

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI