Revenit pentru câteva zile în România, ca să susțină un concert, Arsenium – cum își spune pe scenă Arsenie – a profitat de vizită și s-a revăzut cu fostul “Picasso” din textele pieselor O-Zone, Radu Sârbu, singurul membru al grupului care a rămas în țara noastră. Parcă la ani lumină de perioada în care se întâlneau doar accidental, cei doi au reînnodat legătura, s-au reapropiat și chiar au ieșit împreună la un eveniment monden.

Radu Sîrbu și Arsenie Todiraș vor să-și facă o nouă trupă, după modelul ABBA

Arsenie Todiraș a vizitat studioul lui Radu și a discutat cu el despre un nou proiect muzical, în familie, care, mai în glumă, mai în serios, se vrea un nou Ace of Base sau, de ce nu?, o variantă românească a popularei trupe suedeze ABBA! Ineditul grup ar urma să le aibă în componență, pe lângă cei doi foști O-Zone, pe partenerele de viață ale acestora, care nu sunt străine de lumea muzicii.

Radu face de ani buni echipă cu mama celor trei copii ai săi, Anna Sîrbu (Sianna), cu care a scos multe piese de succes. Iar jumătatea lui Arsenie este Dj Layla; cei doi au fost prezenți, ca duet, la o petrecere, weekendul trecut, iar lumea i-a apreciat foarte mult.

Radu Sîrbu și Arsenie Todiraș vor să-și facă o nouă trupă, după modelul ABBA. Foștii O-Zone cântă cu nevestele!

Cei trei au cucerit piața muzicală din Rusia cu proiecte solo

Exit Poll alegeri prezidenţiale 2025, turul 1. Când apar primele rezultate de la vot
Recomandări
Exit Poll alegeri prezidenţiale 2025, turul 1. Când apar primele rezultate de la vot

După momentele de glorie și nebunie din anii de succes ai O-Zone, Radu Sârbu (39 ani) s-a dovedit singurul din formație care a ales un business profitabil. Compozitorul este o reală fabrică de hituri, mai ales pentru piața estică, fiind unul dintre cei mai ceruți compozitori în Rusia! Tot acolo a cunoscut succesul, dar nu la nivelul lui Radu, și Arsenie.

După despărțirea de cei doi, Dan Bălan s-a mutat în Statele Unite, însă nu abandonează nici el zona de influență a Rusiei, unde are cele mai multe concerte. Dan Bălan, Radu Sîrbu și Arsenie Todiraș s-au aflat împreună pe aceeași scenă, anul trecut, la 12 ani de la dizolvarea trioului O-Zone, pentru două recitaluri, la București și Chișinău. “Dragostea din tei”, “Numai tu”, “De ce plâng chitarele” au adus profituri uriașe formației O-Zone și în mod special lui Dan Bălan, trupa reușind să vândă circa 12 milioane albume.

Radu Sîrbu și Arsenie Todiraș vor să-și facă o nouă trupă, după modelul ABBA. Foștii O-Zone cântă cu nevestele!

 

 

CITESTE SI:

Actorul și solistul Marius Popa: «Renunț la religia ortodoxă, în semn de protest pentru urâțeniile pe care le face Biserica»

Vezi LIVE TEXT – Alegeri prezidențiale 2025 – turul 1. Urmărește cele mai noi informații despre prezența la vot și desfășurarea scrutinului!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Viva.ro
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Adevarul.ro
Domeniul care ar putea genera 1 milion de locuri de muncă până în 2030. Ce salarii se oferă
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
O tânără mireasă româncă și proaspătul ei soț au votat la prezidenţiale în Germania, chiar în ziua nunţii lor
Observatornews.ro
O tânără mireasă româncă și proaspătul ei soț au votat la prezidenţiale în Germania, chiar în ziua nunţii lor
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi
HOROSCOP
Horoscop 4 mai 2025. Gemenii au ocazia de a experimenta o stare de confuzie constructivă, vor fi puși în situația de a alege între două lumi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI