Talentul său a fost foarte apreciat de jurați și de către telespectatorii care au văzut proba din audiții, dar nu se aștepta ca printre aceștia să se numere chiar și mama sa biologică.

Pe scena X Factor, Anton și-a adunat toate emoțiile într-o melodie care i-a impresionat pe Delia, Ștefan Bănică jr, Horia Brenciu și Carlas Dreams până la lacrimi și a trecut în etapa următoare nu doar cu patru voturi de încredere, ci și cu laudele juraților. ”Joseph, X Factor durează doar câteva luni, dar vocea ta va continua și dacă ești deștept și dacă ai oamenii potriviți lângă tine, ai putea deveni cea mai frumoasă voce a muzicii de azi, pentru că nu există în România alta la fel. Ai putea deveni Joseph Legend al României”, i-a spus Horia Brenciu.

Cuvintele i-au dat încredere lui Anton, care și-a petrecut copilăria în diferite centre de plasament după ce a fost abandonat mai întâi de mama sa biologică, apoi și de către părinții adoptivi. Anton s-a născut la Suceva, în urmă cu 23 de ani, iar primii ani i-a petrecut într-un orfelinat din Iași, după ce mama sa l-a abandonat în spital.

anton si mamaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

O a doua șansă i s-a oferit abia la vârsta de trei ani, când au fost gata procedurile de adopție internațională, iar Anton a început o nouă viață în Irlanda, alături de părinții săi adoptivi. Lor li s-a spus că nu pot avea copii, iar în anii 1990 o adopție dura câțiva ani. În timp ce ei începuseră demersurile, s-a născut și sora mea… Cred că acest lucru a schimbat ceva pentru ei. Pe la 12 ani mi s-a spus să plec de acasă, iar de atunci am trăit în case de copii”, povestește Anton viața lui din Irlanda.

În prezent, tânărul locuiește în Gran Canaria, iar pasiunea sa este muzica, așa că și-a luat inima în dinți și s-a înscris la ”X Factor”, după ce, mai întâi, a încercat să își încheie ”afacerile” din trecut. ”Sunt fericit acum și asta mă ajută să fiu mai puternic. Am acceptat ceea ce mi s-a întâmplat, folosesc totul ca un imbold să merg mai departe”, a explicat Anton, care și-ar fi dorit ca familia sa să îi fie alături în această încercare importantă pentru cariera pe care și-o dorește în muzică.

Ceea ce nu și-a imaginat însă a fost că viața sa se va schimba complet după ce va urca pe scena ”X Factor”. Printre românii care i-au urmărit cu sufletul la gură povestea și reprezentația s-a numărat chiar și mama sa naturală, care apoi l-a contactat.

Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO
Recomandări
Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO

După 23 de ani, zilele trecute, cei doi s-au văzut pentru prima dată față în față. ”Astăzi a fost o zi foarte specială, mi-am întâlnit mama biologică și a fost mult mai bine decât m-am așteptat. Era ceva ce îmi doream de foarte mult timp și a fost extraordinar, iar ea era la fel de fericită. Simt că această experiență m-a schimbat și îmi doresc foarte mult să merg mai departe pe drumul meu în X Factor”, a mărturisit emoționat Anton.


Citește și: VIDEO/ „Biblioteca de piatră” a ţării, în pericol! România riscă să piardă un tezaur de aproape 360 de miliarde de euro


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI