Rolul lui Saoirse Ronan, nominalizată la premiul Oscar 2018 pentru cea mai bună actriță
În filmul ”Lady Bird”, Saoirse Ronan joacă rolul lui Christine “Lady Bird” McPherson o adolescentă din orașul american Sacramento, care visează să evadeze din acel loc și să ajungă în New York, unde să studieze arta. Dar lipsa banilor pentru colegiu, o mamă anxioasă și băieții obositori din viața ei îi complică planurile.
Părerea criticilor despre Saoirse Ronan în rolul lui Christine din filmul ”Lady Bird”
”Saoirse Ronan este o tânără perfectă pentru a juca povestea de viață a unei adolescente care visează să ajungă la New York pentru a studia arta la colegiu, chiar dacă nu are nici notele, nici inclinația necesară. Am citit un titlu recent care o numea pe Ronan „o veterană a Oscarului” la vârsta de 23 de ani. E adevărat. E grozavă în acest rol, creând, încă o dată, empatie în care nu ar fi neapărat cazul”, scrie Rohan Naahar în Hindustan Times.
”Lady Bird nu ar fi un film reușit dacă adolescenta aflată în centrul poveștii nu ar fi adorabilă, iar Ronan reușește acest lucru, făcând ca defectele lui Christine la fel de îndrăgite ca și căldura și vulnerabilitatea ei”, scrie David Sims pentru The Atlantic.
Și cinefilii au fost încântați de acest film și de prestația tinerei actrițe din rolul principal. Lady Bird a devenit pelicua cu cele mai bune review-uri de pe Rotten Tomatoes, un site specializat în recenzii penbtru filme.
În ce filme a mai jucat Saoirse Ronan, nominalizată la Oscarul pentru cea mai bună actriță
Saoirse Ronan are doar 23 de ani, dar este deja la a treia nominalizare la Oscar. Prima dată când a fost selectată de membrii Academiei Americane de Film avea doar 12 ani. În 2007 a reușit să impresioneze criticii pentru rolul său în filmul Atonement, în care a jucat o fetiță care l-a acuzat pe nedrept pe iubitul surorii sale de agresiune sexuală. Atunci a fost pe lista nominalizaților pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar.
În anii care au urmat a apărut în mai multe foilme, printre care The Lovely Bones, Hanna, The Host sau The Grand Budapest Hotel.
În 2015 a jucat rolul lui Eilis Lacey. O tânără irlandeză aflată în New York, căreia îi era dor de casă. Atât filmul cât și prestația ei au fost foarte bine primite de critici și de public, astfel că tânăra, atunci în vârstă de 20 de ani, a primit a doua nominalizare la Oscar, de această dată pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, și a câștigat Globul de Aur pentru cel mia bun rol feminin într-o dramă.
Lucruri pe care nu le știai despre Saoirse Ronan, nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriță
Saoirse Ronan, născută pe 12 aprilie 1994, are dublă cetățenie irlandezo-americaă. Deși este născută în Statele Unite, ea și-a luat cetățenia irlandeză în 2013, invocând faptul că ambii părinți sunt irlandezi și a petrecut câțiva ani pe insulă în copilărie.
Apariția ei în filmul The Lovely Bones a fost pusă sub semnul întrebării, după ce părinții săi nu au fost de acord ca fiica lor să joace rolul unei fete violate și apoi ucise. Dar după ce regizorul le-a promis că nu vor apărea astfel de scene în film și-au dat acordul pentru prezența ei.
Saoirse nu este deloc activă pe social media. Ea nu are niciun cont pe nicio rețea socială, cum ar fi Instagram, Twitter și Facebook. Se pare că dorește să mențină o distanță echitabilă și vrea să aibă parte de intimitate.
Ce sanse are Saoirse Ronan, să câștige Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță
Potrivit caselor de pariuri, Margot Robbie este cotată cu a doua șansă la câștigara premiului Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal, după mult mai experimentata Frances McDormand.
Casa de pariuri Gold Derby i-a dat o șansă la pariuri de 25/1 pentru câștigare, fiind peste Meryl Streep, Sally Hawkins și Margot Robbie.
Ce alte actrițe sunt nominalizate la Oscarul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal în 2018
Memebrii Academiei Americane de Film au anunțat pe 23 ianuarie lista nominalizarilor la Premiile Oscar 2018.
Concurentele lui Saoirse Ronan pentru trofeul de cea mai bună actriță în rol principal sunt:
Sally Hawkins, „The Shape of Water“
Frances McDormand, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“
Margot Robbie, „I, Tonya“
Meryl Streep, „The Post“
Libertatea.ro va avea LIVE TEXT de la Gala Premiilor Oscar 2018, care va avea loc duminică 4 martie la Dolby Theater din Los Angeles.
Citește și: VIDEO/”Mi-e frică, mami, că o să mor. Du-mă acasă”. Realitatea din spatele unui strigăt, o ”greșeală” într-un spital din România…