Renumitul actor Sebastian papaiani a murit. Artistul a încetat din viață la vârsta de 80 de ani. În ultima perioadă de timp, actorul a avut numeroase probleme de sănătate, fiind internat de mai multe ori în spital.
Sebastian Papaiani a vorbit, într-un interviu pe care l-a acordat în urmă cu câțiva ani pentru www.taifasuri.ro, despre partenera sa de viață, Marcela, cea care nu doar că i-a fost mereu alături, dar nici nu i-a reproșat niciodată nimic.
„Să ştiţi că viaţa se echilibrează singură! Sunt căsătorit a doua oară de peste 37 de ani. Soţia mea nu mi-a reproşat niciodată nimic legat de repetiţii, turnee… lucru pentru care îi mulţumesc. Marcela este genul de femeie care te face să simţi cu adevărat ce înseamnă o zi festivă. Indiferent că este vorba despre Dragobete, Paşte sau Crăciun, ea întotdeauna le respectă şi umple casa cu parfum de sărbătoare…
În timpul liber îmi place să fac ce am făcut dintotdeauna: îmi folosesc forţa şi priceperea. Când eram actor la Giuleşti reparam automobilele vechi ale colegilor mei. Tata, având maşini în curte, m-a învăţat tot ce ştiu acum despre ele. Cât miros de benzină şi de ulei am inhalat… În urma reparaţiilor complicate pe care le făceam, prietenii îmi spuneau «mâini de aur». Dar eu tot nu m-am gândit să îmi aleg altă meserie. Poate din comoditate… sau poate din lene…”, spune maestrul.
Sebastian Papaiani și-a pierdut frații gemeni
El și-a pierdut frații pe când avea doar 4 ani.
Tragicul eveniment s-a petrecut in timpul cutremurului din anul 1940.
„A căzut tavanul pe ei. Mama a băgat copăița cu Radu și cu Luminița sub pat, iar noi am iețit. Noi nu am știut că a căzut tavanul peste ei… au murit asfixiați acolo. Casa noastră era facută dintr-un material care nu te omoară, din chirpici. Cădea peretele, rămânea restul. Dar aici a căzut tocmai pe pat, care s-a rupt și el, la rândul lui”, își amintea, cu tristețe, Sebastian Papaiani.
INFO
Sebastian Papaiani a fost unul dintre cei mai cunoscuți actori din România. De-a lungul anilor a jucat alături de mari actori ai scenei românești, precum Amza Pellea și Dem Rădulescu. A făcut roluri memorabile, care au ajuns imediat la inimile publicului.
Citește și:
Actorul Sebastian Papaiani a murit
Sebastian Papaiani a murit. Cea mai mare dramă din viața lui – și-a văzut frații gemeni murind