Oferta vine după ce a ieșit la iveală faptul că Meghan Markle este încă plătită de uniunea actorilor din care face parte în SUA.
NBC Universal plănuiește să difuzeze o secvență de aproximativ două minute, filmată în Marea Britanie, cu Ducesa de Sussex dacă aceasta acceptă să apară din nou în serial.
„Filmările ar putea dura jumătate de zi sau mai puțin de atât. Nu am primit nici un răspuns, dar negocierile se vor deschide, cel mai probabil, în viitorul apropiat. Am auzit că se vorbea despre sume mari – două până la șase milioane de dolari, ceea ce sună mult – dar ar fi una dintre cele mai mari reușite din marketing din istoria televiziunii”, a declarat o sursă din cadrul televiziunii americane, potrivit Mirror.
Serialul este difuzat de canalul USA, deținut de NBC, iar fanii încă solicită prezența lui Meghan Markle înapoi în producția televizată, deși ultima ei apariție a fost în episodul difuzat pe 25 aprilie 2018, cu doar 24 de zile înainte de nunta regală.
În ultimul episod al serialului „Suits” în care apare Meghan, Rachel Zane (personajul interpretat de Meghan) se căsătorește cu Mike Ross (personaj interpretat de Patrick J. Adams).
Sursa mai adaugă că ar putea fi creată o poveste separată, în care Rachel și Mike duc o nouă viață.
Totuși, trebuie să menționăm că la scurt timp după ce a anunțat că se va căsători cu Prințul Harry, Meghan a confirmat că se retrage din actorie. Ea a confirmat la începutul anului 2018 că nu va mai juca vreodată rolul lui Rachel Zane.
CITEȘTE ȘI: Alex Velea, la ora sincerității: „În prima săptămână am plâns”. Cine l-a ajutat să-și revină
FOTO: EPA