Libertatea: Spuneți-ne, cum se face că, deși prezentați o emisiune auto, nu aveți mașini personale?
Tudor Bratu: Dacă aș avea o mașină personală, ar fi una foarte specială. Foarte, foarte specială și atunci mi-ar fi greu să o las în garaj pentru orice altă mașină. Sau dacă aș face-o, mi-ar sta gândul la ea în timpul testului. Și ar însemna că o înșel. Deci, mai bine nu am mașină personală acum.
În trecut, am avut două. Un Opel Astra GTC… l-am vândut după un an jumătate pentru că stătea degeaba în parcare, eu având mereu mașini de condus pentru revista la care scriam atunci. A doua mașină a fost un Smart Fortwo. L-am vândut pentru că rămăsesem fără bani. Tipic românesc.
Costin Giurgea: Ei bine, “am” o mașină personală, dar e drept că nu e acel gen de mașină personală pe care s-o conduc în fiecare zi. Din aia nu am nevoie pentru că ar fi o risipă de resurse. Mașina pe care o am în grijă însă este un Mercedes-Benz C-Class din 2005 care este în continuare al tatălui meu. Am refăcut-o complet (motor/caroserie/suspensii) când a ajuns la 200.000 km. A costat mai mult decât aș fi luat pe ea dacă aș fi vândut-o, dar a meritat. Valoare sentimentală, deh.
Am mai avut, pe rând, o Dacia SuperNova pe care am condus-o vreo 66.000 km, era superbă, mi-e dor de ea, îmi pare rău că am vândut-o. Apoi un Seat Ibiza care avea motor 1.4 benzină și 75 de cai, dar avea un kit de tuning pe ea de ziceai că are 500 de cai. Eram ușor penibil, de fiecare dată când încerca cineva să se întreacă cu mine la semafor luam acea poziție de superioritate prin care îi dădeam de înțeles că “n-am ce face cu tine, te mănânc la micul dejun”. Apoi am mai avut un Ford Mondeo și apoi… n-a mai fost nevoie.
De ce ați luat decizia de a renunța la mașinile personale și ce faceți când aveți nevoie de o mașină ca să plecați în vacanță?
Tudor: Ca să pot să mă concentrez asupra “muncii”. Adică să conduc toate mașinile noi care sosesc în România pentru a le putea vorbi oamenilor despre ele. Când plec în vacanță, plec cu mașina pe care o conduc într-un test lung de un an: un Mercedes-Benz GLA.
Costin: Păi, simplu, avem tot timpul mașini de testat și la noi “testat” înseamnă că mergem cu ele în toate condițiile posibile și, de preferat, cât mai mult timp. Într-un fel înțelegi o mașină când mergi cu ea o zi și în alt fel o descoperi când mergi cu ea o săptămână sau o lună.
Cum a apărut pasiunea pentru mașini?
Tudor: Când aveam vreo 12-13 ani un coleg de-al mamei mele mi-a trimis colecția lui de reviste auto pe care îl pusese nevasta să o arunce. Așa că mi-a schimbat mie viața pentru că m-am îndrăgostit nu de mașini, ci de ideea de a vorbi despre ele oamenilor ca parte a presei.
Costin: Mama zice că aveam 2 ani când am învârtit prima oară o cheie în contactul unei mașini. Tata coborâse să ia ceva de la farmacie, eu m-am mutat pe scaunul din față, am învârtit cheia în contact și mama a apucat să tragă frâna de mână. Stătea în dreapta. M-a întrebat “ce făceai dacă pleca mașina în față, uite, că e cineva parcat”. Aparent, i-am răspuns că “pai luam eu de volan”. Dar asta e o prostie de 2 ani. Pasiunea a apărut sigur în momentul în care am primit cadou o mașinuță din aia cu pedale, pe la 5-6 ani. O vreme am mers frumos cu ea, o parcam peste tot prin curte. Apoi am început s-o bușesc. Superbă era. Portocalie.
Când v-ați luat permisul auto?
Tudor: La 18 ani, logic pentru că aveam nevoie de el să pot încerca să lucrez în presa auto. Prima oară am picat examenul la sală pentru că în loc să învăț îmi făcusem prietenă. Și eram la început. Ani de liceu, mă înțelegeți. A doua oară l-am luat, și spre casă, de fericire, nu m-am uitat când traversam strada și aproape am fost călcat pe drum spre stația de autobuz… dar iată că am supraviețuit. M-a salvat Zeul Volanului, pe bune era în mașina respectivă și a frânat la timp.
Costin: La 18 ani, desigur. Din prima. De fapt, din a doua intersecție. Polițistul m-a oprit și a zis “Bine, gata. Se vede că ai mai condus.”
Câte amenzi ați luat de când conduceți și care a fost cea mai mare?
Tudor: Extrem de puține. Am permis de 16 ani și cred că am medie de trei amenzi pe an. Cea mai mare amendă luată a fost aproape 1.000 de lei, am virat în loc nepermis, e așa mare că abia se majoraseră amenzile. E de acum un an jumătate, de atunci nu am mai luat niciuna… momentan nu am niciun punct pe permis. Cele mai multe am luat din cauza telefonului, în buricul Bucureștiului. Acum toate mașinile se conectează cu telefonul, am scăpat de “situație”, sunt curat.
Costin: Nu mai știu. Dar nu sunt atât de multe pe cât s-ar crede… Câteva sute de lei, probabil, pentru viteză, la un moment dat. Era noapte și pustiu, desigur.
Accidente ați avut? Mici, mari?
Tudor: La cât conducem noi, e bine să mai faci câte un accident mic. E ca la cutremure. Mai multe mici înseamnă unul mare amânat. Sau chiar evitat complet, pentru totdeauna. Am avut numai accidente mici, ușoare, la parcare. Da, pot să conduc mașini de sute de mii de euro mii de kilometrii fără probleme și lovesc în parcare într-un stâlp o mașină de 15.000 de euro. Ăsta sunt eu. M-am obișnuit cu mine. Nu vreau să spun când am avut ultimul accident ca să nu cobesc. Că nu am chef să merg la asigurări în perioada asta…
Costin: Multe tamponări, din neatenție, când eram mai mic și mai rebel. Cel mai grav cred că a fost pe la 20 de ani, când m-am răsucit pe ploaie într-o curbă pe E85. Eram cu o Dacie Papuc cu motor de Peugeot. Era puternică, dar n-avea cele mai bune anvelope și pe jos era ud.
Peripeții cu Poliția? Povestiți-ne…
Tudor: Pe la începutul mașinilor echipate cu lumini de rulare pe timp de zi (cele care stau aprinse non-stop chiar și ziua), aproape am fost amendat de un agent care nu a crezut că luminile respective NU sunt ceața. Iar eu nu le puteam opri pentru că nu se opreau. Ne-am certat 10 minute “sunt lămpi de ceață”, “nu sunt lămpi de ceață”. Am câștigat lupta prin abandonul lui.
Costin: N-am avut. A, ba da, m-a oprit un tip la Urziceni să-mi dea amendă pentru viteză, 85 pe limită de 50, doar că el mă înregistrase cu 85 înainte ca eu să ajung la semnul cu limită de 50. Eu știam că e radar acolo și am încetinit fix la semn. M-am certat cu el, am făcut contestație, am pierdut o zi la judecătorie și în același timp am pierdut și procesul. Judecătoarea mi-a zis să aduc eu dovezi că aveam 50 la semn. Și eu i-am zis “doamnă nu eu trebuie să aduc dovezi că aveam 50 la semn, el trebuie să aducă dovezi că aveam 85 la semn. Se vede clar în poză că eram înainte de semn.” N-a contat nimic, am pierdut.
Ați facut vreodată “pana prostului”?
Tudor: Mă fac că nu am primit întrebarea asta că nu îmi place să cobesc.
Costin: Mai rău. Am făcut plinul cu benzină unei mașini diesel! Noroc că am realizat când m-am dus să plătesc și n-am pornit-o. Am luat-o pe trailer și i-am dat jos rezervorul…
Ce alte hobby-uri aveți?
Tudor: Îmi place enorm să fac sport. Să mă antrenez singur sau cu un antrenor personal fie să particip la ore de antrenamente organizate special. Asta e principala mea pasiune. Din ea am început să gătesc chestii cât mai sănătoase. Adică am învățat să curăț avocado și acum sunt mare bucătar. Îmi mai place să petrec timp cu animalul familiei, un câine senzațional. Îmi place să merg cu el la concursuri, asta îmi place mult, mergem pe unde putem. Altfel, iubesc Manchester United și mă uit la fiecare meci. Dar fără bere și fără semințe. Din asta, am ajuns să mă joc pe PlayStation când am timp, doar fotbal. În rest sunt un om foarte normal: vreau să mă umplu de tatuaje pe tot corpul și să fac sex de trei ori pe zi.
Costin: Motociclism. Înot. Gadgets. Filme. Cărți. Călătorii. Și, cel mai important, istorie și geopolitică. Mi se pare fascinant cum, în foarte multe ipostaze, oamenii politici în poziții cheie au foarte puțin spațiu de manevră cu ideile proprii și deseori nu fac decât să acționeze așa cum le impun împrejurările.
Ce părere au iubitele voastre despre pasiunea pentru mașini și viteză?
Tudor: Acum câteva zile i-am spus că plecăm la Constanța cu o Honda Civic și după ce m-a privit cu milă m-a întrebat: “dar tu te-ai certat și cu cei de la Porsche, nu mai primești la test sau ce se întâmplă…?!”. Cred că asta îți răspunde la ambele întrebări.
Costin: Iubitei mele îi plac mașinile mult. Le dă nume celor de care se atașează. E foarte amuzant când mergem cu un Seria 5, spre exemplu, și se gândește că cel mai potrivit nume ar fi Vasile.