Starul de Hollywood a povestit într-un interviu la finalul anului trecut că a fost pe moarte şi că a pierdut trei litri de sânge, însă că nu se lasă doborât de boală.

Ajuns la 86 de ani, vederea îi slăbise, iar în urma unui atac cerebral a căzut în baie, pierzând trei litri de sânge. Însă actorul trăia cu speranţa că atunci când va închide ochii va descoperi o nouă lume dincolo de moarte.

„Jurnalele americane au anunţat deja moartea mea. Ei bine, s-au înşelat. Cred că există viaţă după moarte. Sunt 85 de ani de când sunt curios să văd ce este dincolo. Dacă nu va urma nimic după ce-mi voi da ultima suflare, mă voi enerva cumplit. Dar să sperăm că mai este până atunci. Sunt calm şi relaxat, din păcate însă, ochii mei devin din ce în ce mai slabi. În primăvară, am pierdut mai bine de trei litri de sânge deoarece am căzut în baie. Când m-am trezit pe patul de spital, nu puteam să vorbesc. Dar am un cuvânt mereu pe buzele mele: «Futtetene». Este o expresie napoletană care înseamnă «Fuck it». O deviză care mă face fericit. Am pierdut 15 kilograme, deci mă simt cu 15 ani mai tânăr”, declara Piedone.

[libgallery id=”1524710″]

Anunțul despre decesul lui Bud Spencer a fost făcut de către familia actorului, pe contul de Facebook al acestuia. Informația a fost confirmată de fiul actorului, Giuseppe Pedersoli, care a spus că tatăl său nu a suferit și că ultimele sale cuvinte au fost „Vă mulțumesc”.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Cine a fost Bud Spencer

Carlo Pedersoli, fost înotător olimpic înainte să devină actor celebru sub pseudonimul Bud Spencer, a lansat o carte intitulată „Mangio ergo sum – Mănânc, deci exist”.

Ca înotător, a câștigat medalia de argint la 100 m, la Jocurile Mediteraneene din 1951, desfășurate în Alexandria, Egipt. A participat și la Olimpiada din Helsinki, 1952, unde a ajuns în semi-finale, performanță repetată patru ani mai târziu, la Melbourne. A făcut parte din echipa de polo a clubului S. S. Lazio, cu care a câștigat campionatul intern în 1954.

Bud Spencer și-a început cariera de actor în 1949, în comedia de scurtmetraj „Quel fantasma di mio marito”. Zece ani mai târziu, l-a cunoscut pe platourile de filmare pentru Hannibal, pe actorul italian Terence Hill, alături de care va filma peste 20 de filme.

Carlo Pedersoli a devenit Bud Spencer în 1967. Noul său nume reprezintă o combinație dintre numele berii sale favorite (Budweiser) și actorul său preferat, Spencer Tracy. În același an, apare pentru prima oară pe afișul unui film ca Bud Spencer.

Bud Spencer, alis Piedone, a fost căsătorit, din 1960, cu Maria Amato, cu care a avut trei copii. A fost pilot profesionist de avion și elicopter.

FOTO: EPA / NORTH FOTO

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Creatura fabuloasă care a fost observată în mai multe locuri din România. S-a crezut despre ea că a dispărut definitiv după cel de-al Doilea Război Mondial. Are o anvergură de 3 metri și o privire absolut înfricoșătoare
FANATIK.RO

Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 2 noiembrie. Veste proastă pentru Fecioară
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 2 noiembrie. Veste proastă pentru Fecioară
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI