1951. Un anonim care apărea în al doilea film din viaţa lui, „Un tramvai numit dorinţă” – o ecranizare după piesa omonimă a scriitorului american Tenessee Williams realizată de geniul regizoral al fenomenului anilor 50, Elia Kazan, se făcea remarcat în rolul polonezului temperamental trăit în Statele Unite, Stanley Kowalski. Nu doar datorită talentului actoricesc, care i-a adus, de altfel, şi o nominalizare la Oscar, pentru cel mai bun actor în rol principal, însă şi datorită fizicului impresionant.
Musculos, cu un trup perfect, ca o sculptură a lui Michelangelo, se contura noul sex-simbol al unei generaţii care îl avea drept model şi pe mai tânărul şi rebelul James Dean (pe atunci de 20 de ani).
Statura impozantă, talentul incontestabil l-au transformat în cel mai titrat, vânat, mediatizat şi idolatrizat actor al Hollywood-ului, care avea să facă de-a lungul vieţii mai bine de 40 de filme.
Dacă în tinereţe s-a bucurat de atenţia tuturor femeilor, iubindu-se cu aproape toate divele momentului, inclusiv cu Marlyn Monroe, în ultimii ani din viaţă, marcaţi şi ei de ecoul succeselor din continuările peliculei „Naşul”, Brando a fost singur, neajutorat şi măcinat de drame personale. Iubita lui fiică, Cheyenne, dependentă de droguri, s-a sinucis în 1991, iar fiul său, Christian, şi-a atras necazuri cu justiţia după ce îl ameninţase pe iubitul surorii lui cu pistolul. Pe procesele acestuia din urmă şi-a risipit aproape toată averea pe care o strânsese până atunci: a fost primul actor care făcuse din filme, până 1960, un milion de dolari.
Aceste necazuri i-au provocat probleme de sănătate, Brando stingându-se în iulie 2004, după ani în care s-a luptat cu boli de inimă şi respiratorii şi în care a refuzat ajutorul spitalicesc, preferând să fie tratat acasă.
Foto: Hepta, Northfoto
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!