Actorul și cântărețul american David Cassidy a murit. Vedeta serialului Family Partridge, un fenomen al anilor ’70, avea 67 de ani, scrie BBC News.
„David a murit înconjurat de cei pe care îi iubea, cu bucurie în inima lui și fără durerea care-l chinuia de mult timp”, a transmis familia lui într-o declarație de presă.
El a fost internat săptămâna trecută după ce mai multe organe i-au cedat.
La începutul acestui an, cantărețul a anunțat că suferă de demență și și-a anulat toate concertele.
Cassidy s-a născut la New York într-o familie care nu era străină de lumea divertismentului: tatăl său a fost cântăreț și actor, iar mama sa a fost actriță.
A devenit celebru după ce l-a interpretat pe Keith Partridge în Familia Partridge – un sitcom despre o mamă și cinci copii care au format o trupă de rock and roll.
După ce a terminat aparițiile în Family Partridge, s-a bucurat de o carieră de succes în muzică și în actorie. A primit mai multe nominalizări la premiile Grammy și a vândut peste 30 de milioane de albume în întreaga lume.
În anii ’70, devenise atât de celebru încât fan clubul său avea mai mulți membri decât Beatles și Elvis Presley.
În ultimii ani s-a confruntat însă cu probleme cu alcoolul. În perioada 2010-2014 a fost arestat de trei ori pentru conducere sub influența alcoolului.
El a fost căsătorit de trei ori și are doi copii.
Recomandări
Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989. Masacrul atroce a fost folosit pentru a alimenta psihoza națională