Salman Khan abia s-a întors joi noapte de la Budapesta, unde și-a promovat filmul „Sultan. Însă ziarele din India anunță că acesta nu s-a întors singur, ci însoțit de presupusa lui logodnică, românca Iulia Vântur, care imediat ce a terminat filmările la show-ul tv „Ferma”, a și fugit în India.

În plus, jurnaliștii din Mumbai susțin că starul de la Bollywood și vedeta Pro TV locuiesc împreună, precizând că cea care s-a dat de gol e chiar superba blondă, cu o imagine postată pe Instagram.

Aceștia spun că imaginea pe care Iulia a postat-o vineri seara rețeaua de socializare, în care le transmite noapte bună fanilor ei, dar și faptul că este fericită și îndrăgostită, este făcută în complexul Salman’s Galaxy Apartment în Bandra, unde locuiește actorul. Mai mult, publicația Bollywoodlife notează că știau că cei doi locuiesc de mult timp împreună, dar până acum nu au avut dovada.

iulia
“Iulia locuiește cu Salman Khan de ceva timp. Ea vine și pleacă fără să observe nimeni. Este foarte apropiată de familia lui Salman care e foarte mândră de ea”, a declarat o sursă apropiată actorului pentru publicația menționată.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
Știrileprotv.ro
Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Județul din România în care tinerii nu mai vor să trăiască. S-a depopulat masiv, speranța de viață e mică, nu sunt multe locuri de muncă
FANATIK.RO

„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO

Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro

'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Observatornews.ro
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI