- Cine va moșteni averea lui Prince. Un judecător a luat decizia
- Un an de la moartea lui Prince. 12 lucruri pe care le-am aflat despre el în cele 12 luni care au trecut
„Fără un mobil şi un suspect identificat”, justiţia americană „nu poate declanşa urmărirea penală în legătură cu decesul lui Prince”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Mark Metz, procurorul din comitatul Carver, de care ţine Paisley Park, reşedinţa cântăreţului de lângă Minneapolis.
În paralel, Ministerul american al Justiţiei a anunţat, tot joi, un acord amiabil cu Michael Todd Schulenberg, medicul care l-a tratat pe Prince de două ori înainte de moarte.
Cel care a recunoscut că a prescris o reţetă de analgezice Percocet unui apropiat al cântăreţului, deşi ştia că medicamentele erau pentru el, a acceptat să plătească o amendă de 30.000 de dolari justiţiei americane.
De asemenea, el s-a angajat să se supună unor controale în următorii doi ani, de natură să urmărească medicamentele prescrise de el pe bază de reţetă.
Mark Metz a reamintit, în cadrul conferinţei de presă, că ancheta a stabilit că medicamentele prescrise de dr. Schulenberg nu au provocat decesul muzicianului.
Prince a murit la 57 de ani, pe 21 aprilie 2016, fiind victima unei supradoze de Fentanyl, un analgezic foarte puternic, pe care l-a luat din greşeală, crezând că este vorba despre un medicament împotriva durerii mult mai slab. De altfel, autopsia artistului a exclus varianta unei sinucideri.