“Nu pot să descriu în cuvinte cât de mult mă doare… Sufletul mă doare atât de mult… Nu m-am aşteptat niciodată ca această zi o să vină, nu mi-am imaginat niciodată aşa ceva. Aş vrea să mă trezesc din acest coşmar şi viaţa mea să revină la ceea ce a fost înainte. Micuţa mea stea albastră este în cer acum. Vei avea mereu un loc în sufletul meu. Tu ai făcut istorie. Te iubesc extrem de mult”, a scris tânăra pe pagina de Facebook.
Paul Walker a fost tatăl unei fete de 16 ani, Meadow, cu fosta lui prietena, Rebecca McBrain, care locuieşte în Hawaii. De curând, tânăra s-a mutat în California, pentru a fi mai aproape de tatăl ei, iar tragicul eveniment în urma căruia actorul Paul Walker a decedat a venit ca un şoc pentru Meadow, căreia îi este greu să creadă ca e adevărat ce s-a întâmplat.
Paul Walker, în vârstă de 40 de ani, cunoscut pentru rolurile sale din franciza „Furios şi iute/ The Fast and The Furious”, a murit, sâmbătă, într-un accident de automobil, în Santa Clarita, California, a anunţat reprezentantul vedetei.
Paul Walker şi-a început cariera de tânăr, fiind protagonistul mai multor reclame. În 1986, el a debutat într-un rol în filmul „Monster in the Closet”.
Au urmat numeroase roluri în seriale TV, precum „Highway to Heaven”, „Throb” şi „Tânăr şi neliniştit”. Începând din 1998, acesta a primit tot mai multe roluri în filme precum „Varsity Blues” (1999), „The Skulls” (2000), „Timeline” (2003), „Flags of Our Fathers” (2006).
Actorul a devenit celebru jucând în franciza „Furios şi iute/ The Fast and The Furious”. Pe 13 decembrie 2013, va fi lansat, în Statele Unite ale Americii, lungmetrajul „Hours”, în care Paul Walker are un rol important. El mai lucra la filmele „Brick Mansions” şi „Furios şi iute 7”.