Sarcina Andreei Bălan este o binecuvântare, artista dorindu-și de ani buni să aibă un copil. De când a aflat că va deveni mamă, blonda a început o documentare serioasă, pentru ca totul să decurgă cum trebuie. În această perioadă, ea se află în concediu prenatal, urmând să își aducă pe lume fetița luna viitoare. Pe toată perioada sarcinii, cele două Andree au ținut legătura, Antonescu lămurindu-i graviduței toate dilemele.
“I-am spus cam la fiecare lună ce se întâmplă, cum ar trebui să își pregătească corpul pentru naștere, am sfătuit-o să doarmă foarte mult, pentru că după aceea va urma o perioadă extenuantă, lucru pe care l-au confirmat toate femeile. Și să aibă răbdare, lucru care îi lipsește total Andreei, dar asta este, nu prea are alternativă în momentul de față”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Antonescu.
Andreea Antonescu i-a împărtășit experiența
Sunt șanse mari ca Andreea Bălan să recurgă la cezariană, după cum ea însăși a anunțat, varianta fiind ca operația să aibă loc între două filmări ale emisiunii “Te cunosc de undeva”, la care blonda face parte din juriu. Andreea Antonescu a optat tot pentru cezariană, însă în cazul ei decizia a fost luată la sfatul medicului său, fix cu o zi înainte de naștere. Andreea Bălan cunoaște teoretic toate aspectele maternității, fiind pregătită și pentru perioada de alăptare, experiența finei sale fiindu-i utilă.
“Lucruri care mie nu mi-au fost spuse. Și atunci am considerat că e cazul să le împrăștii așa la toate viitoarele mămici, să nu le ia prin surprindere, cum am fost eu luată prin surprindere și nu a fost neapărat plăcut sau frumos”, a precizat Andreea Antonescu.
Foto: VIVA!, Dumitru Angelescu
Citește și: Graviduța Andreea Bălan s-a rotunjit bine. Artista a dezvăluit câte kilograme s-a îngrășat