„Gala umorului” este una dintre cele mai îndrăgite emisiuni ale televiziunii publice, motiv pentru care a ajuns la sezonul al nouălea. Dragoș Huluba este încântat să se împartă între Teatrul de Comedie și TVR 2, pentru că găsește onorant să readucă în casele românilor arhiva de aur a TVR. “Secvențele prezentate în emisiune sunt deja clasice. Sunt vechi, din arhiva Televiziunii, cu mari actori ai scenei, ai micului ecran. Oameni care deja au intrat într-un folclor, să spunem, al culturii și …e nevoie și de ei. Chiar și în societatea contemporană mereu în schimbare uneori e bine să te mai întorci și la trecut, să te odihnești pe munca lor”, a declarat el pentru Libertatea.
Alături de Diana Cavallioti, Dragoș Huluba are doar rol de prezentator. De enterteiner, cum spune singur. Dar în spatele Galei umorului, ca la orice show, este o echipă de producție destul de mare. “Eugen Dumitru este realizatorul emisiunii, el știe arhiva, el este și persoana care scrie textele noastre. Ne mai aducem și noi aportul din când în când. E o echipă mare, am fost o data sus și am văzut toate butoanele acelea ca de navă spațială. Noi suntem cu partea de entertainment, fațada, ce ajunge la public”, recunoaște Huluba.
Acțiunea M.O.V.!
O zi specială nu putea trece oricum, iar cei din TVR 2 au decis să le ofere telespectatorilor ceva în plus. Așa că au decis să inițieze Acțiunea M.O.V. “În Duminica Paștelui avem o ediție specială Gala Umorului. E o emisiune de 85 de minute care se întâmplă pe TVR 2 de la 12.10. Acțiunea M.O.V. e o glumă a lui Eugen Dumitru care înseamnă Miel, ouă, vin. A ieșit acțiunea MOV, i-am dat noi acest nume de cod. La 12.10 bănuiesc că tot românul va fi la acțiunea MOV ”, se amuză Dragoș Huluba.
Cei care aleg să se uite la Gala umorului vor vedea momente umoristice cu Dem Rădulescu, Amza Pellea, Stela Popescu, Ștefan Bănică, Alexandru Arșinel, Horațiu Mălăele, Florin Piersic și Angela Similea. Diana Cavallioti și Dragoș Huluba vor aştepta telespectatorii TVR 2 şi luni, 9 aprilie, în a doua zi de Paşte, de la ora 15.10 la „Gala Umorului”.
Repetiții cu Andrei Șerban
Dragoș Huluba a stat de vorbă cu noi în pauza unei repetiții. “Sunt implicat în multe proiecte aici la Teatrul de Comedie, teatrul merge bine. Acum repetăm la Andrei Șerban, marele regizor Andrei Șerban o piesă a lui Shakespeare, Mult zgomot pentru nimic. O adaptare, o viziune modernă a lui Andrei Șerban asupra acestei piese”, ne-a spus. Între 21 și 26 aprilie la Teatrul de Comedie vor avea loc repetiții cu public, prin urmare iubitorii de teatru sunt așteptați!
Și-a cumpărat pian!
Chiar dacă e foarte ocupat – TVR 2, teatru, dar și proiectele în care e implicat alături de Dan Puric, Dragoș Huluba își face timp, din când și când, pentru înot. Recent, a decis că a venit momentul să își împlinească o dorință veche, cea de a cânta la pian. Și-a cumpărat unul și încet-încet învață să cânte. Are de gând să își ia un profesor , pentru că până acum a luat câteva lecții de la o colegă.Nu are de gând să dea concerte, ci e o bucurie “a lui”, ceva ce și-a dorit “toată viața”.
Citește și
Programul TV de Paște. Programul complet al posturilor de televiziune