„Am ezitat mulţi ani să mergem în Dubai. Înainte să îl avem pe Alexandru (n.r. fiul lor în vârstă de un an şi jumătate), consideram că mai bine ne rupem spatele în avion încă 5 ore şi ajungem în Thailanda, spre exemplu. Dar acum, pentru că e greu ca un pui aşa mic să zboare legat atâtea ore, am luat în considerare varianta aceasta. Absolut toţi cunoscuţii noştri ne spuneau că e perfect Dubai-ul, nu doar când vine vorba de o vacanţă cu copilul, dar şi aşa, pur şi simplu. Mda, nu ştiam ce să zic, nu mă atrăgea şi basta. Îmi părea că nu aş avea ce să fac toată ziua, că mă copleşeşte luxul exorbitant, că opulenţa mă va crispa, că va fi greu de organizat un program printre atâtea clădiri de sticlă. În fine, tot felul de gânduri, dar a cântărit enorm temperatura ideală, orele civilizat de zbor şi, de ce nu, un soi de curiozitate”, povestește  Adela Popescu pe blog.  „Nouă ne-a plăcut mult şi ne vom întoarce. Şi culmea, shopping zero. Nu am cumpărat niciun fir de aţă”, mai spune Adela.

Adela Popescu, experiență de neuitat în Dubai. Prima vacanță în trei

După cele 5 zile în Dubai, au pornit spre Mauritius.  „Am împărţit vacanţa în două şi bine am făcut. Am ales aici un resort frumos, chiar pe plajă, cu loc de joacă acoperit, nisip fin, intrare lină în mare”, mai spune Adela. Alexandru le dădea deşteptarea la 6 dimineaţa, ceea ce era bine, pentru că profitau de soare. „După ora 9 nu se mai putea sta la plajă, aşa că mergeam la masă, apoi la nani. După-amiaza închiriam maşină şi vizitam, apoi din nou nani, masă, relaxare…”. Unul dintre cele mai frumoase momente pe care le-a trăit a fost într-o zi frumoasă, cu ploaie. „Eram în ocean şi îl ţineam pe Alexandru strâns la pieptul meu în timp ce ploua mărut cu stropi calzi peste noi. Băieţelul râdea, iar mie aproape îmi dădeau lacrimile de fericire. Am plecat apoi îngrămădiţi toţi trei într-un prosop. Ne iubim mai mult acum şi încă ne mai dorim un copil. Semn că în vacanţă a fost mai bine decât am lăsat să reiasă din această postare”, a scris Adela pe blogul ei.

Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO

Citește și

Valentin Popa, ministrul propus pentru Educație, a făcut greșeli gramaticale. A tăiat „pamblica” / VIDEO

Din categoria ”tablouri omagiale” de 26 ianuarie: Nicolae şi Elena Ceauşescu ciocnesc un pahar cu Ştefan cel Mare

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI