„Am uitat să vă spun. De fapt, cred că nu eram convinsă că până la urmă chiar se va întâmpla. Dragilor, eu și soțul vom pleca mâine dimineață la Barcelona. Doar noi doi!!! Trei nopți. Pe romance. Uraaaaaa! Da, știu, suntem niște nebunatici. După doi ani și o singură noapte fără Alexandru, am considerat că e momentul să plecăm undeva doar noi doi. După un calcul simplu mie mi-a rezultat ce cel puțin doi ani de acum încolo nu vom mai avea această oportunitate, ținând cont de faptul că e pe drum și “flatiolu”. Dincolo de asta simt că e momentul potrivit și pentru băiețel. Are autonomie, mănâncă bine, doarme toată noaptea, pe mamaie o iubește, o ascultă, și în plus, că să nu ne mănânce sentimentul vinovăției de vii, imediat după întoarcerea din Barcelona vom pleca pentru două săptămâni în #vacantaluiAlexandru din Grecia. Noi trei.
În prima fază Radu a fost mai sceptic, a zis că o să ne fie tare greu fără el. Eu insistăm că ne va fi chiar foarte bine. De dimineață, însă, stau numai cu el în brațe simțind deja că mi se rupe inima de dor. Cum să va explic, mi-e dor de el, cu el în brațe. Ba chiar am încercat, și va rog să nu aruncați cu roșii, să fac rost de încă un bilet astfel încât să mergem toți trei. Firește că nu am mai găsit nimic disponibil cu o seară înaintea plecării, așa că suntem condamnați să fim singuri. Chiar cred că îmi va fi teribil de dor de el, în același timp înțeleg nevoia pe care o avem de a petrece timp împreună doar noi doi. Urați-ne să ne relaxam, pentru că celebrul “ să va întoarceți trei” nu mai e valabil în cazul nostru. Ne-am grăbit puțin”, este mesajul postat de Adela Popescu.
Recent, Adela Popescu a anunțat în direct la TV că este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Ea va avea tot un băiețel.
Citește și