După ce şi-a încins fanii cu o serie de fotografii în care îşi arată lenjeria intimă, acum Alexandra i-a surprins cu o schimbare de look. Evident este doar una temporară, dar o mare parte dintre admiratori au apreciat felul în care i-ar sta brunetă. Mulți dintre fani au sfătuit-o să nu renunțe niciodată la blond.
Alexandra Stan a re milioane de fani în întreaga lume
Singlel-ul „Mr. Saxobeat”, s-a bucurat de un succes internațional enorm, devenind un hit. S-a vândut în aproape 1.000.000 de exemplare în mai puțin de un an, ajungând în top 5 în peste 20 de țări, cum ar fi Noua Zeelandă, Marea Britanie și în top 30 în Australia, Canada și Statele Unite. Solista a lansat albumul de debut în august 2011, numit Saxobeats. Acesta a fost un succes comercial, clasându-se în Top 40 al albumelor în țări precum Germania, Finlanda sau Elveția, în Japonia ajungând în Top 20. Următoarele single-uri sunt „Get Back (ASAP)” și „1.000.000”.
Pe 4 iunie 2012 Alexandra Stan lansează piesa „Lemonade”, înregistrând aproape 47.000.000 vizualizări pe Youtube în mai puțin de 10 luni. Single–ul ajunge numărul 1 în Bulgaria și întră în Top 50 în peste 8 țări fiind primul single de pe relansarea albumului de debut, Saxobeats. Următorul single, „Cliche (Hush Hush)” nu se bucură de același succes. Colaborarea cu Manilla Maniacs pentru All My People este cel de-al treilea single de pe relansare, însă nici acesta nu are un succes răsunător. După câteva luni petrecute în Statele Unite ale Americii, Alexandra Stan revine în aprilie 2014 cu piesa Thanks For Leaving, care povestește despre relația ei cu Marcel Prodan. Piesele care urmează, Cherry Pop, Dance și Give Me Your everything de pe al doilea album de studio „Unlocked” s-au bucurat de mult succes în Japonia.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!