VIDEO/Amintiri din clubul cu vampiri: Dracula, reclamat la ambasada SUA după ce a speriat o americancă!

Ce facem cu Dracula? Dilema schizofrenică a României” titra revista National Geographic în ianuarie 2007, având pe copertă o fotografie a actorului Petre Moraru în rolul care l-a consacrat, cel al contelui Dracula. Fotografia a fost aleasă din cele aproape 200 pe care echipa revistei le-a imortalizat chiar în clubul Dracula și însoțea o amplă documentare, întinsă pe multe pagini. Așa cum se știe, enigmaticul “conte” a iscat controverse, patimi, spaime. Dar și reclamații! Petre Moraru le are clar în minte pe toate, într-un “sertar” al minții, burdușit cu amintiri. Interesant este că acel club ar fi trebuit initial să fie unul de striptease, dar proprietarul clădirii a fost convins de un amic că s-ar preta mai bine ca sălaș al faimosului vampir…O idee care ne-ar fi ajutat din punct de vedere turistic, e de părere astăzi Moraru, care știe cel mai bine ce priză la public avea Dracula. “Îți asumi sau nu acest brand, despre asta e vorba. Dacă îți asumi, faci publicitate, faci contracte cu agenții de turism care aduc străini. Deci bani. Dar noi nu…Nouă nu ne place. Și atunci, dacă nu ne convine, măcar să luptăm să ștergem această imagine!” Schizofrenică dilemă, spun și cei de la National Geographic. Ei au stat atunci de vorbă cu zeci de persoane – de la istorici până la simpli țărani și cu toții s-au arătat frustrați fie de asocierea noastră ca nație cu un asemenea personaj, fie de alăturarea imaginii domnitorului Vlad Țepeș cu vampirul.

Ideile care să-l convingă pe Donald Trump să sprijine „planul de victorie” al Ucrainei asupra Rusiei: „Lingușiri, profituri, pace”
Recomandări
Ideile care să-l convingă pe Donald Trump să sprijine „planul de victorie” al Ucrainei asupra Rusiei: „Lingușiri, profituri, pace”

VIDEO/Amintiri din clubul cu vampiri: Dracula, reclamat la ambasada SUA după ce a speriat o americancă!

Povestea se încheia cu o mușcătură

Clubul Dracula avea o mulțime de lucruri de arătat curioșilor. Un fel de fan club cu mult roșu sângeriu pe pereți, draperii și în meniu. “Numărul pe care îl făceam eu nu dura mai mult de zece minute. Textul era în limba engleză. Clubul funcționa într-o casă veche de pe cheiul Dâmboviței și avea la nivelul străzii trei camere, iar la subsol avea încă una. Și mai era un subsol unde era sicriul și de acolo ieșea Dracula. Era o cameră medievală, una țărănească, jos era librăria. Era o plimbare în care eu descriam ce se spune despre țara noastră, despre Dracula. Un fel de poveste care se încheia cu faptul că luam din public o doamnă sau o domnișoară, o duceam jos și o mușcam”, povestește astăzi Petre Moraru. Exista și restaurant, cu preparate adaptate numelui. Părerile clienților se găsesc și acum pe internet, la zece ani distanță. Chiar dacă le plăceau preparatele, majoritatea spun că actorul făcea toți banii! “Restaurantul este un loc fascinant, dacă ești dispus să înghiți o doză bună de kitsch draculian (de care noi suntem sătui până în gât, ferească-l sfântul de dinții contelui, dar pe care turiștii străini îl înghit cu venerație). De altfel, ni s-a povestit că în proporție de 90% clienții sunt străini”, scria într-o cronică a unei reviste de gastronomie.

Prima ninsoare în București. Imagini cu primii fulgi de zăpadă din acest sezon
Recomandări
Prima ninsoare în București. Imagini cu primii fulgi de zăpadă din acest sezon

VIDEO/Amintiri din clubul cu vampiri: Dracula, reclamat la ambasada SUA după ce a speriat o americancă!

Petre Moraru lua câte o tânără din public și o atrăgea spre subsolul sumbru care îi ținea loc de dormitor, cu sicriu în loc de pat. L-am întrebat dacă veneau. “Veneau! Unele se mai speriau, altele mai puțin. Altele aflaseră, vezi că dacă te duci acolo s-ar putea să te muște Dracula! Unele erau pregătite, altele nu. Săraca, una dintre ele a leșinat și chiar și-a rupt o mână! Am avut și o reclamație cu cineva care s-a speriat foarte tare, de la Ambasada americană. Și-atunci, împreună cu patronul, când am răspuns în scrisoare, am spus: Știa că există, că vine la clubul Dracula. În momentul în care afli că intri într-un club cu tematica Dracula știi că se poate întâmpla și ceva care nu e foarte plăcut. Dacă nu vrei, te duci la Moulin Rouge la Paris sau la un alt club din București unde dansa, se distra și n-avea spaime!”, explică Moraru.

Oferte, plimbări, autografe

Când ministrul turismului din acea perioadă, Dan Matei Agathon, a decis că am putea profita de brandul Dracula, l-a luat cu el prin străinătate și pe actorul Petre Moraru, îmbrăcat în mantie neagră, cu fața alba ca varul și dinții de vampir.

VIDEO/Amintiri din clubul cu vampiri: Dracula, reclamat la ambasada SUA după ce a speriat o americancă!

Așa a vizitat multe țări, a cunoscut o mulțime de oameni, de la oficiali din ambasade până la simpli cetățeni fascinați de mitul Dracula. A dat interviuri la televiziuni străine, ajungând cunoscut mai mult în Europa decât la noi. Un Italian care avea un club similar în Torino i-a făcut chiar o ofertă de angajare. Petre Moraru a refuzat-o, din mai multe considerente. O altă amintire e legată de un eveniment desfășurat la Bran pentru un grup mare de turiști străini. După vizita la castel, a avut loc o masa festivă și pe fiecare masă Petre Moraru a pus ca souvenir fotografia ce apăruse și pe coperta National Geographic, cu autograf. Trebuie menționat aici că nu e un simplu autograf, ci are, pe lângă litere, două semne distincte: doi colți…După masa festivă, turiștii s-au urcat în autocar și au plecat. După un timp, șoferul a fost nevoit să întoarcă, pentru că unul dintre turiști uitase pe masa fotografia lui Dracula și n-a vrut să plece din România fără ea.

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Știrileprotv.ro
Măsura luată de Kim Jong Un la o zi după ce Vladimir Putin a promulgat Acordul de Apărare reciprocă cu Coreea de Nord
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Cuvântul din limba engleză pe care românii îl folosesc des, dar pe care nu știu să îl scrie corect. Cum se traduce, de fapt și de ce până și copiii îl rostesc
FANATIK.RO
Cuvântul din limba engleză pe care românii îl folosesc des, dar pe care nu știu să îl scrie corect. Cum se traduce, de fapt și de ce până și copiii îl rostesc
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
GSP.RO
Gigi Becali, reacție odioasă la GSP Live, după ce Dawa a fost acuzat că și-ar fi agresat soția: „Când te bate la cap, îi mai scapi și câte o «domestică»”
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Iancu Guda dezvăluie strategia prin care a făcut bani de-a lungul anilor. Cum l-a ajutat poliţa de asigurare
Observatornews.ro
Iancu Guda dezvăluie strategia prin care a făcut bani de-a lungul anilor. Cum l-a ajutat poliţa de asigurare
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 12 noiembrie 2024. Balanțele se simt tulburate astăzi, din mai multe motive, cele din mediul de la serviciu sau problemele de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI