Anda Adam a plecat acasă și a părăsit competiția în lacrimi. Momentul emoționant a avut loc marți seara, la Kanal D.
”Eu ştiu de ce l-am nominalizat, ştie toată lumea. El nu se încadrează în echipa noastră. Eu tot ce vorbesc, vorbesc în spiritul unei echipe de fotbal.”, a mărturisit Giani. ”Noi suntem o echipă de oameni pozitivi, sunt foarte pozitivă, eu, mental, sunt foarte OK, sunt prezentă aici, deşi nu pot să calc în piciorul stâng, mă simt puţin singură pentru că n-am mai fost alături de echipa mea. Nu mi-am dorit să fiu în această postură niciodată, deşi am crezut că nu voi putea să stau la Exatlon, nu din cauza condiţiei fizice, ci din cauza faptului că nu pot să stau fără fetiţa şi soţul meu. Nu mă aşteptam să fiu nominalizată atât de repede.”, a mărturisit Anda Adam înainte de a se afla verdictul.
![Anda Adam a fost eliminată de la Exatlon. A părăsit show-ul în lacrimi. “Nu mă așteptam”]()
”Mă simt încrezător, Cosmin, mă simt special că am cunoscut acest grup de oameni, că am legat o relaţie şi, indiferent de hotărârea publicului, o voi păstra. Ştiu că acum se uită o mulţime de telespectatori, nu pot să le transmit decât gânduri bune, sper că au văzut un Andrei Stoica devotat şi sper să aibă încredere în mine.”, a mărturisit Andrei Stoica la Kanal D.
Recomandări
Spitalele regionale după 20 de ani de promisiuni: stadiul actual al proiectelor, finanțarea și estimarea finalizării EXCLUSIV
”Numele celui care pleacă în România, care îşi face bagajele, este Anda Adam.”, a spus Cosmin Cernat, moment în care aceasta a izbucnit în lacrimi. ”Mă aşteptam la asta, pentru că de când m-am accidentat m-am gândit că e destul de grav. Cei dragi ştiu că pentru ei este mult mai important să revin acasă ca să mă fac bine. Trebuie să revin în România că să mă operez. Mai sunt operată la piciorul stâng şi ştiu că e destul de greu. Dacă ar fi fost după mine, aş fi rămas până la final.”, a mărturisit ea.
Faimoșii și Războinicii de la “Exatlon” România au luptat împotriva Exatlon Mexic. După ce au luptat unii împotriva celorlalti, a venit timpul ca aceștia să lupte împreuna ca o singură echipă, sub steagul României.
Citește și
În ce țară sunt organizate secții de vot chiar și în inima junglei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce partid politic deține recordul pentru cea mai lungă guvernare în cadrul unei democrații moderne, menținându-se la putere aproape neîntrerupt vreme de 55 de ani?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană prăbușirea unei scheme piramidale în 1997 a dus la proteste masive și la căderea guvernului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este țara care a acordat femeilor drept de vot abia în 2015, dar doar pentru alegeri locale?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care a fost una din primele forme de vot secret din antichitate?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Vine schimbarea! Ilie Bolojan a făcut anunțul pe care toți românii trebuie să-l știe: „Este necesar...”. Decizia care schimbă totul: „În actualul context...”
Libertateapentrufemei.ro
Celebra artistă a devenit mamă la 56 de ani și a decis să ne mute din țară alături de femeia iubită, pentru a-și crește fata liniștită. De câte ori am plâns pe melodiile ei!
Adevarul.ro
Cine de cine depinde în NATO. Ecuația UE-SUA, cu România la mijloc: „Nu văd cum s-ar schimba asta pe viitor”
Elle.ro
Mihaela Tatu, PRIMELE declarații după ce a fost înlocuită la Antena 1. De ce nu o să mai prezinte emisiunea În Direct cu România: „S-a schimbat totul peste noapte...”
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Observatornews.ro
A vrut să scape de închisoare, dar s-a condamnat la moarte. Cursa nebună făcută de femeia din Caranşebeş, care a sfârşit sub un camion
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare