Andreea Mantea iese cu fiul ei, David, în parc sau oriunde vrea puștiul, însă nu socializează deloc cu părinții micuților lui prieteni. „Atât a tras de mine într-o seară să stăm cu o fetiță și eu nu voiam sub nicio formă și tot îi spuneam să plecăm că nu se uită la el, că nu-l bagă în seamă. Mai tare se ducea la ea, stătea pe lângă ea. Toată noaptea ne-am petrecut-o în compania fetiței respective și a părinților ei”, ne-a povestit Andreea, completând că în tot acest timp ea nu a schimbat niciun cuvânt cu părinții fetiței. „Eu sunt antisocială. Nu vă împrieteniți cu mine. Nu sunt interesată să mă împrietenesc cu absolut nimeni. Copilul meu se poate împrieteni cu cine dorește. Eu stau mai în spate, mai retrasă, ca să-l las liber, dar eu nu vreau să mă împrietenesc cu nimeni”.
Bianca Drăgușanu și Andreea Mantea au devenit colege de muncă
Asemenea Andreei este și Bianca Drăgușanu, noua prezentatoare de la „Te vreau lângă mine”, însă iubita lui Victor Slav susține că nici dacă ar vrea să fie mai sociabilă nu ar avea cu cine, asta pentru că multe mame nici nu-i răspund la salut sau, de cele mai multe ori, trimit bonele la spațiile de joacă.
„Am observat o chestie foarte interesantă zilele trecute. Ieșeam în locul de joacă și la Sofia au venit mai mulți copii. Unul o trăgea de mânuță, altul i-a dat o minge. Bella în momentul ăla, când alți copii s-au apropiat de ea, a sărit să-i latre. Câinele meu nu mușcă, dar a sărit să o apere, lucru care mi-a topit inima. În momentul ăla mi-am dat seama că este o legătură foarte strânsă între ele, se identifică și mi-am mai dat seama că totodată această legătură dintre ele două s-ar putea să nu fie tocmai bună. De ce? pentru că orice cățel pe care-l vede este „Beia” pentru ea și se duce să pună mâna și nu toți cățeii sunt atrași de copii. Eu, sincer, nu m-am împrietenit cu nicio mămică. Nici măcar cu vreuna de la mine din complex. Mai schimbăm doar salut, dar atât. De multe ori nu sunt salutată, spre surprinderea mea. Cele mai multe interacțiuni, să zic așa, ale mele cu ale mămicilor, nu prea s-au întâmplat pentru că am relaționat mai mult cu bonele filipineze. Am două-trei prietene care au copii, care au și venit la ziua fiicei mele, printre care și Ana Radu, cu care ne tot plănuim să ieșim, dar eu, lucrând de luni până sâmbătă, nu prea am timp. Duminica e ziua mămicilor și nu prea mi-am făcut prieteni noi în ultima perioadă, pentru că ăia puțini sunt buni și țin de ei. S-au autocernut în ultima perioadă prietenii din viața mea și și-au arătat adevărata față, ca să spun așa, și este mai bine”, ne-a povestit și Bianca Drăgușanu.
VIDEO: Cosmin Nistor/ Robert Hanciarec
VIDEO| Imagini de la nunta Emmanuel Macron cu Brigitte