UPDATE 15.10: La ceremonia de înhumare a luat parte şi Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. Printre cei prezenţi sunt numeroşi interpreţi de muzică populară: Ioana Stefanuti, Elena Carneala, Veronica Apetri, Maria Panov, Virginia Ciorogaru, Mariana Edulescu, Ion Amititeloaie, Emilia Mărinuș Măciucă, Elena Platica şi Liliana Giba.

Oamenii prezenţi pentru a-l conduce pe ultimul drum ascultă piese cântate de Aurelian Preda atunci când era în viaţă şi îi încânta cu muzica sa preţioasă.

UPDATE 14.00: Colegul lui de breasla, Constantin Măgureanu, a postat câteva imagini pe Facebook, însoţite de un mesaj: „Te ai stins puţin câte puţin, sub privirile noastre neputincioase. Te-ai retras în lumea celor drepţi şi buni, suflet blând ce ai fost. Am luptat cu toţii pt. el a luptat şi el dar boala a învins. Ai reuşit să ne uneşti pe toţi fiind un exemplu de curaj şi voinţă. Ai plecat într un loc mai bun unde ai scăpat de suferinţă”, a scris acesta în dreptul unor fotografii recente ale artistului, în care se se vede cât de schimbat era din cauza bolii.

aurelian preda ultimele poze2

UPDATE 12.30: Zeci de oameni s-au adunat la Mănăstirea Dervent încă de la primele ore. Curtea lăcașului de cult este plină de flori și coroane trimise chiar și din străinătate de admiratori ai a cântărețului de muzică populară.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

aurelian preda manastirea dervent (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

foto: Mihai Tomescu

După Sfânta Liturghie, Arhiepiscopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va oficia slujba de înhumare a interpretului de muzică populară Aurelian Preda.

”Avea o legătură duhovnicească cu Mănăstirea Dervent. A fost foarte apropiat mănâstirii şi a dorit să fie înmormântat acolo. Fiind un fiu duhovnicesc, a fost posibilă dorinţa sa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu.

Drama familiei este cu atât mai mare cu cât artistul își dorea să o protejeze și să o sprijine pe micuța Ana Maria Rosa, așa cum el nu a avut parte. Aceasta deoarece, potrivit apropiaților, o boală grea i-a răpit mama când și el era încă un copil.

Într-un nou mesaj emoționant, Ana Maria Rosa promite că va duce mai departe moștenirea artistică a tatălui său.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis


::placeholdeR–>

familie aurelian preda

Aurelian Preda a murit. Artistul a ținut boala ascunsă

Deși aflase cu ceva timp în urmă că suferă de o boală incurabilă, Aurelian a ţinut acest lucru ascuns pentru a nu provoca în familie.

Imi este dor de tine..de tati meu,de sufletul meu bun si frumos,de EL..omul care a insemnat, inseamna si va insemna totul pentru mine! Te iubesc, tati meu..O sa iti multumesc toata viata pentru ceea ce sunt si iti promit ca in continuare o sa urmez tot ce ti-am spus candva si tot ceea ce ti-ai dorit mereu.. Acum faci parte si tu din corul de ingeri acolo la Doamne-Doamne. Odihna vesnica, ingerasul meu pazitor!

Membrii familiei lui, soţia şi cei trei copii, au venit de urgență din Italia, acolo unde i-a lăsat pentru ca el să vină în România pentru tratament. Trupul artisului a fost depus în ultimele zile la cimitirul Bellu, din București, urmând ca astăzi să fie înmormântat la Mănăstirea Dervent.

aurelian preda dervent

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News