Mesajul lui Cătălin Măruță după ce Andra a izbucnit în lacrimi la tv

„Am fost în asentimentul campaniei și vrem să se strângă peste 100.000 de sms-uri, ca părinții copiilor care sunt bolnavi de cancer la Spitalul Fundeni să aibă un loc decent unde să poată să meargă să se schimbe, să se odihnească pentru câteva ore, nu de alta dar copiii au nevoie de părinți, iar părinții au nevoie să fie odihniți și să le dea foarte multă energie copiilor care sunt bolnavi”, a declarant Cătălin Măruță pentru Libertatea.

Prezentatorul TV este destul de reticent când vine vorba să discute despre asemenea momente, dar îl încearcă și o stare de revoltă atunci când pomenește despre lucruri pe care nu oamenii simpli ar trebui să le rezolve prin astfel de campanii, ci Statul. „Am venit și noi alături de alți părinți care au stat pe scaun ca să susțină această cauză, anume construirea, renovarea unui loc în care părinții să poată să vină să locuiască decent, într-o țară unde toate aceste lucruri ar fi trebuit, în 30 de ani de la revoluție, să le facă Statul. Dar aceste lucruri nu s-au întâmplat”, a mai declarat, vizibil supărat, Măruță.

La rândul ei, la ieșirea din locul unde se desfășoară campania, Andra avea ochii în lacrimi. „M-am gândit la câtă durere poate să fie în sufletele oamenilor care stau pe acel scaun. Și că am stat și eu la un moment dat. Dar uite, văd oameni care vin și își amintesc, unii o fac pentru că au stat și ei, alții o fac gândindu-se că sunt părinți și că n-ar vrea să treacă niciodată prin așa ceva”, a declarat cântăreața în exclusivitate pentru Libertatea.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Ea este implicată în această perioadă într-o altă campanie, de data aceasta pentru copiii care sunt abandonați de părinții care nu își mai permit să îi crească. Andra va susține pe 5 decembrie un concert la Ateneul Român, iar încasările de pe bilete vor fi folosite în această campanie.

Momentul în care au schimbat „garda”, iar Cătălin Măruță și-a înlocuit soția pe scaun lângă patul gol din Galateca, a fost unul greu. „E dureros, pentru că având familie e invitabil să nu îți treacă tot felul de gânduri prin cap. E destul de apăsător momentul acela, așa că ce putem să le dorim celor care se află în asemenea situație este multă sănătate și multă putere și Doamne-Doamne să-i ajute”, a mai declarat Măruță pentru Libertatea. Participarea celor două vedete la campanie a adus numeroase sms-uri din partea fanilor, în prezent strângându-se peste 65.000 de mesaje.


Atunci și Acum | Cum s-a transformat politicianul Victor Ponta: De la cel mai tânăr premier la contestatarul cel mai aprig al lui Liviu Dragnea

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI