A devenit mamă
ADELA POPESCU a fost campioana absolută a câştigurilor din telenovele şi cel mai bine cotată actriţă de gen din România. Când acestui tip de proiecte li s-a pus punct, s-a reorientat către teatru, apoi către muzică, alăturându-se trupei DJ Project, unde a ocupat locul lăsat liber de Giulia. S-a întors la TV, ca prezentatoare a emisiunii “Vorbeşte lumea”, iar anul acesta a devenit mamă… Soţul ei, RADU VÂLCAN a ajuns la Acasă TV ca prezentator al emisiunii “Poveştiri adevărate”, apoi look-ul de model l-a recomandat pentru roluri în seriale: “Iubire şi onoare”, “Pariu cu viaţa”, “O nouă viaţă”. După ce contractul cu Acasă TV s-a terminat, în 2013, a stat o vreme pe bară, apoi, anul trecut, a semnat (nu pe mulţi bani, se zvoneşte…) cu Antena 1, devenind prezentatorul reality-show-urilor “Burlăciţa” şi “Insula iubirii”.
S-au întors pe scena teatrului
GHEORGHE VISU a fost State în “Inimă de ţigan”, “Regina” şi “State de România”, iar după ce a pus straiele ţigăneşti în cui, s-a întors la teatru şi i s-a dedicat în totalitate. Joacă la Teatrul Mic din Capitală, unde şi-a făcut debutul în 1972. O vreme, s-a spus că ar suferi de o boală gravă, însă a demontat acest zvon în 2013, declarând că era vorba de o afecţiune respiratorie, pe care a stopat-o în momentul în care a renunţat la fumat.
“Am îndrăgit atât de mult acest personaj, încât m-am confundat cu el la un moment dat”, declara în urmă cu doi ani, pentru Libertatea, CARMEN TĂNASE despre rolul simpaticei pirande Flăcărica din “Inimă de ţigan”, “Regina” şi “State de România”. După ce-a apus epoca telenovelelor, actriţa şi-a îndreptat toată atenţia către teatru – face parte din echipa de la Odeon încă din 1990. Recent, a fost distribuită în sitcomul “Camera Café”, de la Antena 1, alături de Doru Ana şi Adriana Trandafir.
Casnică la Miercurea-Ciuc
NICOLETA LUCIU ar putea juca în… “Chiriţa în provincie”. Rămasă fără telenovele, fără solicitări de concerte şi extrem de rar chemată să participe în calitate de vedetă la vreun eveniment, siliconata brunetă şi-a reîntregit familia la Miercurea-Ciuc, unde soţul ei îşi derulează afacerile. Se ocupă de creşterea copiilor – Zsolt jr şi tripleţii Kim, Kevin şi Karoly – şi încearcă să revină în atenţia publicului, dacă altfel nu poate, măcar prin operaţiile estetice pe care şi le face.
Face film după film
Pentru ALEXANDRU PAPADOPOL, telenovelele au fost doar un mod de a câştiga bani frumoşi. Odată închis acest robinet, actorul s-a pus serios pe făcut filme. În 2010, alături de Dorian Boduţă şi de Dragoş Bucur, a înfiinţat şcoala Actoriedefilm.ro, sub umbrela căreia cei trei nu doar au organizat cursuri, ci au şi realizat scurtmetraje şi lungmetraje, cele mai cunoscute fiind “Love Building” şi “Alt Love Building”. Cele mai recente producţii cinematografice cu Papadopol în rolul principal sunt “Bucureşti NonStop” şi “Acasă la tata”. Actorul şi-a făcut debutul şi în desene animate: a dublat în română un personaj din “Savva: Inimă de războinic”. Cel mai recent film al său este „Două lozuri”, unde joacă alături de Dragoș Bucu.
Le predă actoria copiilor
IOANA GINGHINĂ adoră copiii, aşa că nu e de mirare că viaţa ei profesională, nu doar cea personală, se învârte acum în jurul celor mici. Fostă vedetă a unor telenovele ca “Numai iubirea”, “Lacrimi de iubire”, “Daria, iubirea mea”, “Inimă de ţigan”, “Regina”, “Aniela” sau “Iubire şi onoare”, Ioana face parte din echipa de artişti a Teatrului Ion Creangă, iar în paralel, se ocupă de propria afacere, MiniArtShow, o şcoală de actorie pentru cei mici, dar şi locul unde organizează ateliere de creaţie pe diverse teme, toate menite să-i ajute pe copii să-şi dezvolte latura creativă.
Dresează cai şi dă lecţii de echitaţie
DENIS ŞTEFAN, interpretul lui Codruţ Fieraru în “Inimă de ţigan” şi “Regina”, al lui Socrate Piscupescu în “Aniela” sau al doctorului Şerban în “Daria, iubirea mea”, a fost detronat din postura de prim-crai al Acasă TV de Radu Vâlcan, în 2011, şi a plecat la Antena 1. Unde n-a făcut însă mulţi purici. “Narcisa – Iubiri nelegiuite”, continuarea serialului “Narcisa sălbatică”, s-a terminat înainte de termenul preconizat, din pricina audienţei mici, iar Denis s-a văzut liber de contract după doar câteva episoade. După câteva invitaţii prin diverse emisiuni şi roluri micuţe în trei filme… deloc de răsunet, a mai primit pe mână, anul trecut, “Nunţi de poveste”, la Prima TV, alături de o fostă colegă, Nicoleta Luciu. Acum, pentru că iubeşte caii, dă lecţii de echitaţie şi visează să-şi deschidă propria şcoală de dresaj şi arte marţiale ecvestre. În 2013 s-a însurat cu una dintre “bebeluşele” de la “Cronica Cârcotaşilor”, Cristina, şi în acelaşi an a devenit tatăl unei fetiţe, Delia Maria.
Are joburi sporadice
DIANEI DUMITRESCU i-a apus steaua după ce s-a despărţit de Ducu Ion, fiul “mamei telenovelelor”, Ruxandra Ion. Palidele tentative de a reveni pe micul ecran s-au tradus printr-o scurtă înlocuire a Danei Rogoz, în 2014, la emisiunea “De suflet” (PRO TV Internaţional) şi, vara trecută, prin participarea la “Splash! Vedete la apă” (Antena 1). Cum nici un post TV nu dă însă semne c-ar vrea-o în ogradă ca prezentatoare, joacă teatru, bifând roluri în piese ca “Prestez servicii artistice. Vanda” sau “Hârca se întoarce”.
Joacă într-un teatru… parţial închis
DAN BORDEIANU a dus-o regeşte cât a fost iubitul Adelei Popescu în viaţa reală şi pe micul ecran (a jucat în “Numai iubirea”, “Lacrimi de iubire”, “Iubire ca în filme”). După ce a rupt legătura şi cu Adela, şi cu Acasă TV, s-a orientat către teatru şi şi-a mai trecut în CV câteva colaborări la emisiuni de divertisment (“Miss fata de la ţară”, la Prima TV şi “KidSing”, la Kanal D). În plan personal îi merge bine: s-a însurat în secret în toamna anului trecut. În plan profesional nu stă însă foarte strălucit: una dintre sălile Teatrului Nottara, instituţie la care activează încă din 2002, a fost închisă anul trecut de inspectorii ISU. În plus, Bordeianu a dat în judecată teatrul, alături de alţi artişti, pentru restanţe salariale din 2010-2012.
Proiect nou pentru actorii din ”Inimă de țigan”
O parte dintre actorii care au jucat în una dintre cele mai de succes telenovele românești, ”Inimă de țigan”, s-au reunit luna trecută, cu ocazia lansării romanului ”Diamantul din șatră”, o carte despre viața rromilor, cu aspectele bune și frumoase (valori, tradiții) ale acestei etnii.
Cu această ocazie, a fost lansată și o ”bombă”: o posibilă ecranizare a acestui roman, ceea ce ar însemna ca îndrăgiții protagoniști să se întoarcă iar pe platourile de filmare, în formulă aproape completă. Secretul a fost dezvăluit chiar de Doinița Oancea, una dintre actrițele ce s-au făcut remarcate cu ocazia respectivei producții românești.
Augustin Viziru, și el protagonist în ”Inimă de țigan”, a fost încântat de ideea unei posibile ecranizări a romanului respectiv.