”Fata cu părul de foc” s-a căsătorit în 2009 cu Petru Mircea, și el tot muzician. Într-o înregistrare de la nunta lor, publicată de nefiltrat.ro, vedeta și soțul ei au dansat, au râs, au glumit, iar fericirea lor nu prevestea tragedia ce avea să se petreacă peste doar câteva luni, când artista și-a pus capăt zilelor.
La un moment dat, Mădălina a interpretat o piesă populară, vrând parcă să alunge superstiția legată de cântatul la propria nuntă, de care nu scapă nici un artist. Însă cei care au însuflețit petrecerea au fost părinții solistei, ce păreau că se distrează de minune la nunta fiicei lor. Nu numai că au dansat toată noaptea, dar păreau și împăcați cu ideea că fiica lor și-a găsit fericiera alături de Petru Mircea.
”La nunta Madalinei cu Petru Mircea, părinții artistei s-au distrat așa cum era normal la o nuntă, au dansat, au râs, nu au lăsat impresia că nu-l plac pe ginerele lor. Probabil că moartea fiicei lor i-au îndurerat atât de tare încât să spună acele vorbele grele. Cred totuși ca la un moment dat, vor reveni la sentimente mai bune, de dragul fiului Madalinei”, a spus un apropiat al familiei pentru nefiltrat.ro.
Atitudinea socrilor dață de Petru Mircea s-a schimbat radical după sinuciderea artistei. Aceștia l-au acuzat că este principalul vinovat de moartea ei.
Mădălina Manole și-a pus capăt zilelor pe 14 iulie 2010, chiar când ar fi trebuit să împlinească 43 de ani. Cântăreața a fost găsită decedată în locuința ei de pe strada Griviței din Otopeni. I.M.L a stabilit că Mădălina s-a sinucis înghițind un pesticid foarte toxic numit Carbofuran (cunoscut sub numele de Furadan), iar decesul a survenit în câteva minute. Totul s-a petrecut la numai câteva ore după ce artista a părăsit un studiou unde fusese la o repetiție.
Uite aici filmul de la nunta Mădălinei Manole!