După o perioadă în care au încercat să-și țină idila departe de ochi curioși – și poate răutăcioși – cei doi nu se mai ascund. Deja se afișează împreună la evenimente monede sau la petreceri ale prietenilor comuni. Și nu doar că se afișează, dar împart și gesturi tandre, care nu mai lasa nicio îndoială asupra relației dintre ei.
Zvonurile despre noul cuplu au început să circule încă de la începutul lunii noiembrie, iar bârfele s-au întețit când Flavia l-a însoțit pe Codin la lansarea filmului ”Hawaii”, în care acesta din urmă și-a pus din nou în valoare talentele de actor. Și de cuceritor, dacă ar fi să judecam după atenția pe care i-a acordat-o Flaviei la eveniment, Codin fiind mai tot timpul în preajma ”Vecinei”, pe care a tratat-o cu floricele și cu zâmbete.
De la flirt la relație mai rămăsese doar un pas, care însă a fost făcut. Persoane din cercul de prieteni al celor doi spun că acum totul este ”la vedere” și toate aparențele indică deja că e vorba de fluturi în stomac, tandrețuri împărțite în public și multe, multe zâmbete, semn că ”Vecina” l-a cam oprit pe Codin din ”consumul” de alte suflete. Că, atât înainte de lansarea cărții, dar și după, reputația lui Maticiuc a fost mai degrabă de ”crai de Dorobanți”, ba chiar de burlac în căutare de aventuri.
Pe de altă parte, Flavia Mihașan venea după o relație mai lungă cu actorul Alexandru Ion, încheiată destul de abrupt la începutul toamnei. Și, în vreme ce unii o dădeau drept ”noua iubită a lui Oțil”, blonda sexy a dimineților de la Antena 1 se lăsa cucerită de Maticiuc