Artist cu fire boemă, Cornel Ilei de la Vunk opartă în suflet durere neconsumată. Invitat în emisiunea radiofonică a Iulianei Tudor, artistul a povestit lucruri nespuse până acum, de o snsibilitate aparte, care îl vor înfățișa altfel, de acum, în fața publicului său. Care e cea mai mare rană pe care i-a provocat-o viața?

Cornel Ilie de la Vunk face dezvăluiri sfâșitoare: “Într-un singur an s-au dus și bunicile și mama”

“Cel mai dureros moment pentru mine din întreagă mea viaţă a fost atunci când a murit mama. S-a întâmplat când eu aveam douăzeci de ani, eu încă nu-mi dau seama ce a însemnat pentru mine. Vreau să mă întorc în acel moment, uneori, dar nu prea ştiu cum, pentru că, atunci, dintr-un instinct de autoapărare, mi-am creat un soi de scut: m-am gândit atunci că, dacă încerc să conştientizez momentul foarte bine, aş fi distrus. Şi-atunci cumva am rămas puternic, pentru că mi-am reprimat foarte mult sentimentele. Sunt momente în care mă întreb dacă m-aş întoarce în timp atunci, sub hipnoză, şi aş intră acolo, în adânc, oare ce-aş găsi şi ce-aş strică?! În timp, mi-am format un echilibru, mi-am găsit un drum foarte stabil emoţional, comparativ cu momentul de atunci. Nici nu-mi mai amintesc foarte bine, am imagini, am momente foarte clare, dar sunt momente pe care nu le ştiu. A fost un şoc, cred că mintea mea şi instinctul de conservare au construit acolo un scut”, i-a povestit Cornel Ilie Iulianei Tudor la emisiunea Petrecere de la Smart FM.

Dar n-a fost singur, căci tragedia a unit ce a mai rămas din familia lui.

”Eram eu cu tată şi cu fratele meu, întâmplarea face că, în decurs de un an de zile, şi bunicile şi mama s-au dus, tragediile acestea ne-au unit pe noi mai tare, am avut noroc de o familie unită, care m-a ajutat, m-a sprijinit, au crezut în mine. După acel şoc, unul pe altul ne-am tras cumva în sus, nu ştiu cum, trei bărbaţi pierzând trei femei într-un an”, a mai mărturisit artistul.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
FANATIK.RO
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Observatornews.ro
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI