Mirela Vaida spune că toamna va începe cu mai multe proiecte, dar cel mai frumos pe plan artistic este fără îndoială „MAMMA MIA!”.„Numărăm zilele să ne adunăm, vom reîncepe coregrafiile, amplasamentele pe scenă, să cântăm și cred că este o bucurie pentru toată lumea. Eu acum mă reapuc de mișcare, să fiu în formă la repetiții și pe scenă, pentru că acest musical este unul complex și chiar trebuie o pregatire specială în acest sens. Vă așteptăm cu drag din toamnă la Sala Palatului pentru că Mamma Mia este un spectacol de văzut, trait, cântat, cel puțin o dată în viață!”.

Nici Cornel Ilie nu se lasă mai prejos, astfel că, pe lângă proiectele din această lună, el și-a planificat mai multe ore de jucat tenis. „Îmi doresc să revin la tonusul și suflul perfect pentru scenă, așa că în următoarele săptămâni voi juca mai mult tenis. M-am apucat și de o documentare riguroasă pe online și rețele de socializare, oriunde pot găsi imagini din spectacole, astfel încât să analizez aparițiile de până acum și să lucrez pentru următoarele spectacole.”, spune artistul. Dar, fără îndoială, cel mai mult așteaptă reîntâlnirea cu colegii, dar și cu costumele personajului. „Este foarte amuzant că ne vom îmbrăca din nou cu unele dintre costume, cele disco, care au făcut și sunt convins că vor face în continuare deliciul publicului. Niciodată nu am purtat așa ceva și nici nu cred că voi mai avea ocazia să port și, de departe, cei mai spectaculoși sunt pantofii. Acei saboți cu un pic de toc au ceva special. Când ne-am încălțat cu ei în culise, vă spun că am început toți să dansăm înainte de a ieși pe scenă, așa pur și simplu. Și cu ei în picioare am descoperit și că pot să fac niște mișcări pe care nu le mai avusesem până atunci. Deci, din toamnă mă reîntorc la pantofii fermecați”, se amuză Cornel.

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei
Recomandări
Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei

Citește și

INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/Cât a încasat Bittman din cei 700.000 € cheltuiți pentru evenimentul aranjat în care a fost slăvit primarul Sectorului 5

EXCLUSIV/Cât a plătit Primăria Capitalei pentru a-l aduce pe Rod Stewart în București. Nervos pe dezvăluirile din Libertatea, Dan Bittman o dă de gol pe Gabriela Firea

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
FANATIK.RO
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Afacerea pornită de familia Farcaşiu în urmă cu 15 ani dă roade. Delicatesa care a înlocuit carnea de porc pe mesele românilor: un kg costă 160 de lei
Observatornews.ro
Afacerea pornită de familia Farcaşiu în urmă cu 15 ani dă roade. Delicatesa care a înlocuit carnea de porc pe mesele românilor: un kg costă 160 de lei
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI