În mai, Cristi Borcea a avut prima permisie de când titulară în inima lui este Valentina Pelinel. Atunci și-au botezat fiul, pe Milan Cristian. Deși părea că apele în viața lui sentimentală s-au liniștit, fostul acționar dinamovist nu a renunțat niciodată la iubirea Alinei Vidican, cu care, deși stabilită la Miami, a ținut legătura cu aceeași abnegație ca și cu mama ultimului său născut. Pe lista priorităților lui personale, la loc de cinste se află încă și Mihaela Borcea, prima lui nevastă și mama primilor lui trei copii. În aceste condiții, întemnițatul a vrut să se asigure că își va folosi permisia integral pentru a petrece timp cu familia. Cu toată familia lui, ceea ce implică toți copiii legitimi și cele trei neveste de mare notorietate.

Alina a venit special din SUA pentru el

EXCLUSIV/ Borcea a obținut câte o zi pentru fiecare nevastă. Se bucură și de Mihaela, și de Alina, și de Valentina într-o permisie secretă

Dacă Valentina și Mihaela nu erau greu de adunat pe lângă el, fiind amândouă domiciliate în și lângă Capitală, Alina Vidican a zburat mii de kilometri să-l vadă pe tatăl celor doi copii ai lui în libertate, după multiplele și traumatizantele vizite la vorbitor. Mai exact, Alina s-a cantonat în Antalya, în Turcia, cu aproximativ două săptămâni înainte și a așteptat semnalul lui Borcea pentru venirea la București. Alina nu a călătorit singură, ci în compania fiului și a fiicei sale, care au avut deja ocazia să-și vadă tăticul. Întâlnirea s-a produs, potrivit surselor noastre, luni, într-un cunoscut hotel din Capitală, știut fiind faptul că Alina nu mai are domiciliu în România, iar casa ei din Pipera a fost ocupată de Valentina.

Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu
Recomandări
Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu

Una la București, cealaltă în Antalya

EXCLUSIV/ Borcea a obținut câte o zi pentru fiecare nevastă. Se bucură și de Mihaela, și de Alina, și de Valentina într-o permisie secretă

Cât timp Borcea s-a bucurat de compania Alinei, Valentina se pregătea și ea să încheie o vacanță, culmea, tot în Antalya, pentru a veni să-și petreacă și ea partea ei de permisie cu tatăl copilului ei. În ceea ce o privește pe Mihaela, prima soață, a fost trecută și bătută în cuie în itinerariu, ca la fiecare permisie a fostului dinamovist.

La ce reguli se supune Borcea ca să nu aibă probleme în cele trei zile de libertate

Fostul acționar dinamovist, Cristian Borcea, respiră, zilele acestea, aerul libertății. Una programată pe durata a trei zile (n.r. 19, 20, 21 iunie) și condiționată de anumite reguli stricte pe care trebuie să le respecte cât timp este din colo de zidurile Penitenciarului Jilava, unde este încarcerat.

Propus, conform regulamentelor, de unul dintre polițiștii care-l păzesc în închisoare ca fiind un deținut ”merituos” și recomandat de buna sa purtare, de regimul deschis de detenție și bonusurile virtuale (n.r. credite) pe care le-a acumulat în pușcărie, Borcea a primit din nou permisiunea de a părăsi închisoarea. Luni la la ora 11.00, fostul acționar dinamovist a ieșit pe ușa Penitenciarului Jilava și s-a urcat într-o mașină condusă de șoferul său. Din acel moment a început numărătoarea inversă pentru cele trei zile de libertate. Pe perioada libertății condiționate de trei zile, Borcea Cristian, aflat  – din postura de deținut condamnat -, în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), nu trebuie să încalce nici una dintre regulile pentru care a semnat la plecare.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Topul partidelor din România la alegerile parlamentare
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Topul partidelor din România la alegerile parlamentare

”Când a primit permisiunea de a părăsi Penitenciarul Jilava, Borcea a făcut un raport complet în care a menționat locațiile în care se va afla, persoanele cu care se va întâlni, dar și mijloacele financiare, în sumă exactă și proveniența lor, pe care le are la dispoziție pentru a se întreține în perioada respectivă. Nu are voie să plece din orașul de reședință (n.r. în cazul lui Borcea, Bucureștiul), iar dacă vrea să o facă, trebuie să spună pe ce traseu va merge și care este locația de destinație. Și acest lucru trebuie aprobat șefii închisorii. La întoarcere, conform procedurilor, Borcea va sufla în fiolă pentru a se vedea dacă a consumat alcool”, ne-au explicat în exclusivitate surse din cadrul pușcăriei.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Cât de des se udă mușcatele iarna. Trucul secret al florăriilor ca să înflorească spectaculos și să ai flori superbe
FANATIK.RO
Cât de des se udă mușcatele iarna. Trucul secret al florăriilor ca să înflorească spectaculos și să ai flori superbe
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi
Observatornews.ro
Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI