Cristian a povestit pentru ziarul Libertatea, cum a început povestea lui, în 2009, care a fost cea mai frumoasă experiență, dar și cel mai neplăcut moment.
„Momentul în care am spus că „trebuie” să mă duc la Cannes mă prindea în anul II de facultate. Eram student mândru, iar pasiunea mea dintotdeauna pentru arta imaginii era și ea vie. Iar gândul meu a fost următorul: Care este locul ideal pentru a îmbina aceste două mari arte? Filmul și Imaginea: pe Covorul Rosu de la Cannes, în calitate de fotograf”, își amintește românul momentul în care a realizat că trebuie să fie prezent la celebrul festival de film.
De aproape un deceniu, an de an, Cristian Radu Nema a fost mereu prezent la acest festival. Nu a fost lipsit de experiențe neplăcute, însă acestea au fost rare, în comparatiție cu momentele de neuitat pe care le-a trăit.
„Cea mai neplacută experiență a fost într-o dimineata la 7, atunci când mașina care venea să stropească Croazeta pentru a fi fresh m-a deranjat din somnul atât de liniștit, pe care îl aveam cu capul pe geanta cu aparate, acoperit de prospătul sacou achiziționat. Eram în primul an de festival, după 10 zile în care nu știu daca m-am odihnit câteva ore”, spune tânărul din Brașov.
Vrea să scrie o carte despre experiențele de la Cannes
De la prima ediție, românul a adunat amintiri frumoase peste amintiri frumoase, pe care se gândește chiar să le adune într-o carte.
„Făra îndoială cea mai frumoasă întâmplare de care am avut parte este prezența aici. Iar astăzi pot spune că această întamplare se numește „10 ani de Cannes”. Este mai mult decât imposibil să spui ce a fost frumos, mai frumos, mai puțin frumos. Ce a fost extraordinar, ce a fost sublim, ce a fost perfect. Pentru că, per ansamblu, fiecare dintre momentele care au loc aici (și, din fericire, acestea sunt aproape în fiecare zi), merită un cuvânt din aceasta serie ce descriu perfecțiunea. Le-aș insira. Le voi înșira într-o carte. Aici amintesc, total aleatoriu, unul dintre ele: Am participat la proiecția filmului „Once upon a time in America”, la care am ajuns imediat după ce se stinsese lumina (noi, fotografii nu avem voie oficial la proiecții. Doar unii ..). M-am așezat în singurul scaun liber din sala arhiplină. În fața mea, eu fiind deja o persoană înaltă, aveam pe cineva înalt, din cauza căruia nu prea vedeam foarte bine proiecția, însa am acceptat. La finalul filmului, se aprind luminile, iar Thierry Fremaux, directorul general al festivalului, aplauda filmul. Și invita echipa pe scena. Moment în care ceva nu se lega în logica mea. Nici prin cap nu îmi trecea că eu eram de fapt pe rândul din spatele rândului oficial, unde erau prezenți toți membrii echipei – cel din fața mea fiind însuși Robert De Niro. Cu 10 secunde înainte să se încheie momentul de final, am ieșit pe ușa pe care am anticipat că va ieși echipa. Acolo apăruse De Niro, iar eu în entuziasmul meu (deși protocolul nu permite), i-am strigat: ‘Pot face o fotografie cu dvs?’ Iar el întoarce capul și mă întreaba exact celebra lui replică: ‘Cu cine? Cu mine?’ Moment în care deja nu mai știam dacă e vis, realitate sau cinema, dar în orice caz .. n-am mai fost în stare să răspund. I-am mai cerut doar un autograf …„, ne-a declarat acesta.
Schimbări la Cannes 2018. „S-a pus un accent mai mare pe discriminare”
În cei aproape zece ani în care a realizat nenumărate poze la Cannes, Cristian Radu Nema a observat și cum festivalul are abordări diferite
„Diferenta față de alți ani e greu să fie descrisă. Pentru că totul e diferit de la o zi la alta, și de multe ori de la o oră la alta. Într-adevăr, poate că anul acesta s-a pus un accent mai mare pe discriminare, pe drepturile femeilor si pe tot contextul acesta social. Au fost prezente, într-o zi, 82 de femei din domeniu (actrițe, regizoare, producătoare, printre care inclusiv Claudia Cardinale sau Jane Fonda), care au subliniat faptul că în cele 71 de ediții, mai mult de 1600 de filme selecționate au fost realizate de bărbați, în timp ce doar 82 au fost realizate de femei. În alta zi, 16 actrițe de culoare au pășit pe covorul rosu, din nou, pentru a sublinia această discriminare. De asemenea, juriul a fost prezidat de Cate Blanchett si a fost preponderent feminin”, continuă Cristian Radu Nema.
Și chiar dacă merge la Cannes de zece ani, entuziasmul său nu a pălit. De fiecare dată, el trăiește la intensitate clipele petrecute pe covorul roșu.
„Sentimentul pe care îl ai când ești înconjurat de atâtea personalități este enorm de interesant. În opinia mea, poate fi subiectul unei lucrări stiintifice în psihologie și nu numai, acea percepție pe care o ai când esti față în față si dialoghezi, într-un fel sau altul, cu cele mai mari personalități ale lumii, cu precădere din spatiul cinematografic. Pe de o parte, ideea că tu ești față în față cu ei, la 1m, 2m, e aproape imposibil de realizat, de perceput. Pe moment, sub nicio formă nu realizezi pe cine ai în față. Nici după. Nici a doua zi. Eu, după 10 ani, încă mă mai uit la imaginile realizate ca să îmi confirme că au avut loc în realitate. Și parcă încă nu cred. Pe de altă parte, când vezi, dar mai ales când simți că toți acești oameni sunt … oameni, deja ai intrat în alt nivel de percepție a unui om”, mai spune românul.
Un festival „atemporal”
„Ceea ce mă suprinde cel mai mult la festival este atemporalitatea. Faptul că în momentul în care intri pe Croazetă și până la anunțarea câstigătorilor în ultima zi, ești rupt de orice altceva din contemporan. Ești rupt de știri, ești rupt de cotidian, ești rupt de orice ar putea însemna altceva decât cinematografia, la nivel înalt. Faptul că 24h „trăiești film” și este arhisuficient, neavând nevoie de nimic altceva din jur, este sentimentul pe care doar un festival de o asemenea amploare poate să ți-l ofere. Practic, e o alță viață. O nouă viață. Care are loc 12 zile/an. Asta este, în esență, acest festival: prilejul de a trăi o altă viață, total separată de cea pe care o ai zi de zi”, a încheiat Cristian Radu Nema.
Ediția din acest an a Festivalului de Film de la Cannes a ajuns la final. Trofeul Palme d’Or a fost câștigat de regizorul japonez Hirokazu Kore-eda pentru pelicula Manbiki Kazoku / Shoplifters. Acesta este primul premiu Palme d’Or obţinut de un japonez după „The Eel”, al lui Shohei Imamura, în 1997. „Shoplifters” spune povestea unei familii care trăieşte din furturile din magazine. Vezi și lista completă a câștigătorilor de la Cannes 2018
Foto: Cristian Radu Nema/ Arhivă personală
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!