Dan Capatos este invitat în bucătăria lui Mircea Dinescu, dar de data aceasta vorbim despre o emisiune fără bulină ce interzice minorilor să urmărească programul, așa cum se întâmplă de regulă în emisiunea pe care o prezenta Dan Capatos.  Copiii vor cunoaşte un Dan Capatos care intră perfect în rolul ucenicului bucătar, fascinat de Mircea Dinescu, un masterchef dezlănţuit, care nu se dă în lături să utilizeze în bucătărie instrumente precum… bormaşina!

După ce săptămâna trecută Mircea Dinescu inventa cârnaţii cu portocală, de această dată gazda prepară varză… împănată cu slăninuţă, cârnăciori afumaţi şi pastramă de gâscă. Iar dacă ideea de a găuri o varză şi a o umple cu tot felul de bunătăţi vă poate părea uimitoare, modul în care poetul face găurile în varză este cel puţin inedit: „M-am gândit la ce ar face preşedintele Iohannis în locul meu. Orice neamţ serios îşi ia bormaşina din cui şi acţionează”, mărturiseşte amuzat Dinescu. La rândul său, invitatul intră în joc, întărind: „Metoda de preparare este demnă de România lucrului bine făcut”.

Citește și: Un show păcătos”, scos din grila Antena 1. Reacția lui Dan Capatos

INFO

Dan Capatos s-a născut pe 25 mai 1974 la Ploieşti. A absolvit Şcoala Superioară de Jurnalistică din Bucureşti. Încă din timpul facultăţii, se angajează la „Evenimentul Zilei”, ziar la care ajunge redactor-şef adjunct. Părăseşte însă ziarul pentru „Playboy”, unde devine director executiv. În televiziune, începe la Antena 3, cu VDTV, apoi la Antena 1, cu o emisiune matinală şi, ulterior, Un show păcătos.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
FANATIK.RO
Acesta este cel mai murdar obiect din bucătăria ta. Atrage bacteriile ca un magnet, dar puțini știu acest lucru
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii străvechi de Anul Nou 2025. De ce e bine să mănânci 12 boabe de strugure 
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI