Se pare că problemele de tot felul nu-i mai dau pace Mihaelei Borcea. Pe lângă faptul că tatăl copiilor săi, Cristian Borcea, cu care a rămas în relații foarte bune după divorț, își ispășește o pedeapsă, în penitenciar, fosta soție a acestuia nu s-a simțit mai deloc bine din punct de vedere medical, în acest an.

Mihaela Borcea a ascuns până acum

Mihaela Borcea a ascuns până acum că a avut probleme de sănătate. Mai mult, ea evită să vorbească prea mult despre acestea.

”Cel mai important lucru și cadou este sănătatea. Dacă nu suntem sănătoși, putem avea orice altceva, că nu recuperăm nimic..Nu am avut un an bun în ceea ce privește sănătatea. Nu vreau însă să mă plâng. E o luna frumoasă, să ne bucurăm de tot”, a declarat Mihaela Borcea pentru Libertatea.

A avut de tras în urma intoxicației cu metale grele

La sfârşitul anului 2010, lui Cristi şi Mihaelei Borcea, care pe atunci erau căsătoriți, li s-au depistat, la analize, metale grele în sânge. Cu tratamente de ultimă generaţie, administrate într-o clinică din America, dar şi cu ceva noroc, starea de sănătate a lui Cristi Borcea s-a îmbunătăţit simţitor. Mihaela însă a avut mult de tras. Ea a urmat tot felul de tratamente care promiteau vindecări spectaculoase. Și a cheltuit, conform apropiaţilor, în jur de 20.000 de euro. Dar rezultatele au întârziat să apară. Mai mult, potrivit medicilor, din cauza metalelor grele din sânge, Mihaela risca chiar să facă Parkinson sau Alzheimer, boli grave ale sistemului nervos.

Desființarea hotărârii CCR prin care s-au anulat alegerile, pe masa Înaltei Curți. Ce spun judecătorii despre Călin Georgescu: „Urmărește denaturarea adevărului”
Recomandări
Desființarea hotărârii CCR prin care s-au anulat alegerile, pe masa Înaltei Curți. Ce spun judecătorii despre Călin Georgescu: „Urmărește denaturarea adevărului”

CITEȘTE ȘI:

Mihaela Borcea își lasă copiii cu Valentina Pelinel de dragul lui Borcea. I-a rămas fidelă fostului soț!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Andrei Perneș și-a prevestit moartea? Un videoclip cutremurător, în care vorbește despre un accident rutier, s-a viralizat pe internet. Ce spunea tânărul înainte de a-și găsi sfârșitul într-un mod similar
Unica.ro

Laura Vicol, reacție fulminantă după ce s-a aflat că Anca Alexandrescu a fost în excursii achitate de Nordis. A atras atenția asupra unui detaliu, pe care mulți l-au scăpat din vedere: "Încălcarea..."
Viva.ro

Dan Bordeianu, declarații rare despre fetițele lui, născute în aceeași zi. Actorul duce un trai liniștit la țară, la Brănești. Cum arată oaza lui de liniște și familia lui superbă
Libertateapentrufemei.ro
Dan Bordeianu, declarații rare despre fetițele lui, născute în aceeași zi. Actorul duce un trai liniștit la țară, la Brănești. Cum arată oaza lui de liniște și familia lui superbă
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
Adevarul.ro
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
Anunțul făcut de Flavia Mihășan după ce a fost în Maldive cu fostul ei partener și cei doi copii ai lor: „Să vedem dacă ne iese...”
Elle.ro
Anunțul făcut de Flavia Mihășan după ce a fost în Maldive cu fostul ei partener și cei doi copii ai lor: „Să vedem dacă ne iese...”
Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO
Unica.ro
Wow, E SUPERBĂ!! Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Elenei Udrea! Eva Maria s-a schimbat enorm de când a fost văzută ultima dată cu mama ei, înainte de a intra la închisoare / FOTO
Momentul în care femeia de 35 de ani este ucisă de bucata de gheaţă căzută de pe bloc, în Militari Residence
Observatornews.ro
Momentul în care femeia de 35 de ani este ucisă de bucata de gheaţă căzută de pe bloc, în Militari Residence
Horoscop 26 februarie 2025. Balanțele caută un alt mod de a trăi, unul care să le permită și să respire ușurate mai ales după o reușită
HOROSCOP
Horoscop 26 februarie 2025. Balanțele caută un alt mod de a trăi, unul care să le permită și să respire ușurate mai ales după o reușită

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI