Andreea Antonescu susține că îi place viața peste ocean, dar că nu ar putea să renunțe la România, unde și-a construit o carieră muzicală. În aceste condiții, cei doi au stabilit să se vadă ori de câte ori timpul le permite. Prin urmare, în această perioadă Traian Spak se află în țară, iar artista a profitat de ocazie pentru a merge cu el la avanpremiera filmului “Mecanicul 2”, conștientă fiind că sunt puține ocaziile în care îl are alături.

Andreea Antonescu si Traian Spak

 

Andreea Antonescu și-a regăsit soțul

Au venit de mână și s-au comportat ca doi îndrăgostiți, până la un moment dat când acesta a dispărut de lângă ea. “Soțul meu s-a speriat de camere și mi-a zis că va face o poză – două, dar dacă vine cineva cu microfonul, el fuge. ‹‹Că nu am ce să fac, nu am cum să mă pierd, nu am cum să fac vreo tâmpenie››. L-am regăsit acum și nu-l mai pierd din ochi”, ne-a mărturisit Andreea Antonescu. Soțul vedetei preferă să stea departe de camerele de luat vederi, preferând să își lase consoarta să fie în centru atenției.

Foto: Dumitru Angelescu

Citește și:

Andreea Antonescu înfrântă de prețurile combustibilului din România! Își aduce din SUA mașina electrică

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Klaus Iohannis a decis! Decretul semnat de președinte
Știrileprotv.ro
Klaus Iohannis a decis! Decretul semnat de președinte
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Divorț neașteptat în showbiz. Un cunoscut cântăreț și soția lui și-au spus adio după aproape 30 de ani împreună
FANATIK.RO
Divorț neașteptat în showbiz. Un cunoscut cântăreț și soția lui și-au spus adio după aproape 30 de ani împreună
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
POLITICO: Scenariul în care Călin Georgescu ar ajunge preşedinte, o lovitură puternică pentru NATO
Observatornews.ro
POLITICO: Scenariul în care Călin Georgescu ar ajunge preşedinte, o lovitură puternică pentru NATO
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI