Psihologul crede că vedetele aleg spaţiul virtual pentru a face astfel de anunţuri, apoi îl folosesc ca teren de luptă, tocmai ca să evite confruntarea directă: “Oamenii între care există mari tensiuni tind în mod natural să se delimiteze unul de celălalt. Cu toate astea, simt că tăcerea nu pune capăt disputei dintre ei. Aşa se ajunge la transmiterea mesajelor tăioase sau ironice la distanţă. Se elimină astfel confruntarea directă, generatoare de şi mai mult stres sau tensiuni. În plus, pe net totul se limitează la vorbe, nu la fapte. Sigmund Freud avea o vorbă: «Primul om care a preferat să înjure, în loc de a lovi cu piatra, a fost întemeietorul civilizaţiei ». Dictonul se potriveşte şi în acest caz. Vedetele preferă să-şi verse frustrările prin vorbe spuse de la depărtare, evitând riscul unei discuţii faţă în faţă, care poate duce la certuri şi chiar la agresiuni. În plus, mesajele de pe conturile de socializare au şi rolul de a alimenta presa cu informaţii, fără a exista posibilitatea unor întrebări suplimentare. Practic, pe net, vedetele expun modul în care percep ele lucrurile. Au ocazia de a spune tot ce simt sau ştiu, fără a fi întrerupte sau contrazise”.

«El spune cât de multe a primit, dar nu menţionează să fi şi oferit ceva»

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

“În cazul Andreei Marin, Facebook-ul a fost cel mai puţin solicitant mijloc de transmitere către opinia publică a veştii divorţului. A ales ca toată lumea să afle de la ea, nu din ale surse. Aceasta este o altă caracteristică specifică vedetelor, anume că trebuie să îşi justifice în faţa fanilor orice schimbare intervenită în viaţa personală. În anunţ, ea foloseşte expresia «surprizele vieţii», care arată că decizia a fost luată în urma unui eveniment neaşteptat. Opinia publică a avansat ideea infidelităţii soţului, deşi nimeni nu a acuzat pe nimeni public. Andreea Marin mai vorbeşte despre respectul de sine, lucru care arată că în trecut a fost dispusă la mari compromisuri, însă, treptat, acestea au ajuns să afecteze consideraţia asupra ei însăşi, şi despre sentimentele profunde investite, care arată structura emoţională pe care este ea construită, şi un anume regret pentru ceea ce ar fi putut fi, dar nu a fost”, a concluzionat psihologul, trecând apoi la textul postat de Tuncay.

“Ce m-a frapat în textul prin care Tuncay Öztürk îi răspunde Andreei Marin este că el spune cât de multe a primit, dar nu menţionează să fi şi oferit ceva. Asta sare imediat în ochi. Îşi aminteşte de ea cum a fost lângă el după operaţie, vorbeşte despre cât de mult a evoluat de când a cunoscut-o. Ajunsese să vadă în ea o mamă grijulie şi generoasă. Partea proastă este că transformarea soţiei într- o mamă grijulie nu exclude existenţa unor partenere tranzitorii mai tinere. În cazul de faţă nu există dovezi publice clare că aşa ceva ar fi existat, dar acesta este principiul general. Modul de exprimare este al unui om educat, lipsit de ranchiună, dar care se simte uşor cu musca pe căciulă”, a încheiat Cezar Laurenţiu Cioc analiza divorţului anului.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Dragostea lor… chiar a durat 3 ani

Iată-i pe Andreea și pe Tuncay în vara anului 2013, la începutul relației, când erau nedespărțiți și păreau fericiți

Iată-i pe Andreea și pe Tuncay în vara anului 2013, la începutul relației, când erau nedespărțiți și păreau fericiți

Andreea şi Tuncay s-au cunoscut în 2013, în Turcia, unde vedeta noastră s-a dus pentru a-şi trata durerile de spate. La sfârşitul aceluiaşi an, pe 22 decembrie, s-au căsătorit în secret peste hotare, iar fizioterapeutul a luat decizia de a se muta în România. Până la anunţul divorţului, relaţia lor părea solidă, Andreea şi Tuncay afişându-se peste tot împreună. Despre el, prezentatoarea spunea adesea că avea o relaţie excelentă şi cu Violeta, fiica ei cu Ştefan Bănică jr, pentru care era un partener de joacă minunat.

De ce divorțează Andreea Marin de Tuncay | CRONOLOGIA POSTĂRILOR ÎN DIVORŢUL VEDETEI DE FIZIOTERAPEUTUL TURC

Andreea Marin, 27 octombrie:

“Oameni dragi, cum bine ştiţi, am învăţat să preţuiesc viaţa şi în momentele sale de lumină, şi în cele întunecate. Uneori, surprizele vieţii nu sunt întocmai plăcute. Sunt momente în care, chiar dacă inima te îndeamnă să rămâi unde te afli, trebuie să ai tăria de a pune pe primul plan respectul de sine şi să mergi mai departe. O hotărâre grea a survenit în aceste zile în viaţa mea: divorţul. Din respect pentru sentimentele profunde investite în ultimii ani în căsnicia mea, vă rog pe voi, prietenii de aici, dar şi pe colegii din massmedia, să înţelegeţi că nu doresc să mai fac nici o referire publică cu privire la acest subiect. Vă rog tare mult să ne respectaţi dorinţa de linişte şi intimitate, mie şi fiicei mele. Un divorţ este dureros, dar întotdeauna v-am spus şi cred şi astăzi că acesta nu este un obstacol de nedepăşit. Nu voi pune pe umerii nimănui ceea ce port acum în suflet, dimpotrivă, vă rog să ne înţelegeţi nevoia firească de discreţie. O mamă nu e niciodată singură. Ca femeie şi mamă, am multe motive să îmi continui viaţa clădind şi zâmbind”.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Tuncay Öztürk, 29 octombrie:

“Acum mult timp, o femeie a intrat în cabinetul meu din spitalul din Turcia şi mi-a povestit despre problemele ei de sănătate, iar eu o priveam continuu cu admiraţie. Nici nu pot să îmi aduc aminte la ce mă gândeam în acele momente, dar cert este că a vorbit mult despre durerile pe care le acuza, însă pe formularul ei medical, pe care îl mai am şi acum, am scris doar câteva cuvinte. Destinul… Am trăit cei mai extraordinari ani alături de o femeie preţioasă. Nu m-aş fi gândit vreodată la faptul că cineva ar putea să îmi schimbe viaţa atât de mult, să aibă un impact incredibil asupra mea şi care să mă facă să simt un amalgam de sentimente frumoase şi intense. Mereu o să-i mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit aceşti ani alături de ea. O să-mi fie dor de toate momentele alături de ea.

O femeie care a fost lângă mine indiferent de situaţie, dar în special în cele mai grele momente ale vieţii mele. Atunci când m-am trezit, imediat după operaţie şi eram în cealaltă parte a lumii, ea era singura care mi-a fost aproape. A reuşit să aibă grijă de tot, purtând în inimă o iubire caldă, în timp ce eu eram slăbit. De fiecare dată când m-am simţit la pământ şi aveam nevoie de o persoană cu care să-mi împărtăşesc sentimentele, ea a fost mereu acolo pentru mine. Nu a fost doar soţia mea, ci şi cea mai bună prietenă a mea.

O femeie care emană doar emoţii sincere, a cucerit de îndată inimile familiei mele. Au considerat-o pe loc unul dintre membrii familiei mele, o nouă fiică pentru mama şi tatăl meu, care, de altfel, o să şi rămână aşa. Ţin minte bine cât de grea a fost relaţia noastră la început, dar cum împreună am reuşit să facem totul posibil. Acum înţeleg faptul că orice lucru minunat îşi are sacrificiul în spate. Au fost zile grele, cu multe schimbări în viaţa mea, dar când îmi aduc aminte chiar şi de o amintire împreună câtuşi de mică, îmi spun că a meritat efortul depus doar ca să fiu cu ea.

Această femeie mi-a schimbat viaţa atât de mult cu felul ei de a fi, bucuroasă şi pasională. Tipic femeilor moldovence, nu-i aşa? Trăind viaţa întotdeauna fără limite. M-a învăţat o grămadă de lucruri. Pur şi simplu mi-am rupt lanţurile din viaţa mea din momentul în care am fost cu ea. De fiecare dată când îmi ziceam că nu pot face ceva, mereu mă întreba «de ce nu?». Aşadar, ea m-a învăţat că există întotdeauna o soluţie. Şi am reuşit. În spatele fiecărui succes din viaţa mea este această femeie minunată. În orice problemă pe care am avut-o şi i-am cerut ajutorul, ea lăsa tot ce făcea în momentul acela, uita de ea şi mă ajuta pe mine până la capăt. Sacrificii…

Iubirea dintre noi a devenit cu timpul şi mai mare, şi mai puternică. Anii nu au ucis dragostea noastră, ci au ajutat-o să crească tot mai mult. Toate momentele din viaţa noastră pe care le-am petrecut împreună ne-au unit foarte tare. Dragostea noastră a fost atât de mare, încât am trăit totul la intensitate maximă şi totodată anumite discuţii pe care le-am purtat au fost foarte puternice, rănindu-ne verbal inimile fiecăruia în anumite momente. Cu cât era iubirea mai mare, cu atât cuvintele spuse răneau şi mai mult. În ciuda tuturor lucrurilor bune din povestea noastră, acest sfârşit a fost necesar pentru amândoi. Ne pare rău pentru toţii oamenii care ne-au susţinut atât de mult în toţi aceşti ani, dar vă asigurăm că atât eu, cât şi Andreea am făcut tot posibilul ca această relaţie să meargă, însă amândoi avem două caractere puternice şi a fost greu să ajungem la un numitor comun. Dragostea noastră ne-a dat mereu puterea de a lupta şi a merge mai departe şi, totodată, aceeaşi dragoste ne face să punem punct acestei poveşti.

Andreea este femeia vieţii mele şi o să aibă un loc special în inima mea, deoarece ea este singura femeie pe care o să o iubesc în felul acesta. Şi încă o iubesc cu aceeaşi intensitate şi voi fi întotdeauna lângă ea, atunci când va avea nevoie de mine. Andreea a fost femeia care a aprins dragostea în inima mea şi mi-a umplut sufletul, dar focul a fost atât de puternic încât nu l-am putut ţine sub control şi ne-a ars.”

Andreea Marin, postare 30 octombrie

“Când vorbele frumoase nu sunt dublate de fapte, totul înseamnă doar zgomot. Eu am ales liniştea. Rămân de partea sa”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI