“Deşi pare un clişeu, age is just a number (vârsta e doar un număr – n.r.). Nu mă simt diferit, e pur şi simplu perioada din viaţă prin care trec acum”, ne-a declarat Delia, pentru a ne demonstra că nu e speriată de faptul că împlineşte 35 de ani.
“Cred că anul ăsta dau o petrecere mai mare”, a completat vedeta, povestindu-ne şi cum decurge, în mod obişnuit, o zi de naştere pentru ea: “E o zi atât de frumoasă! Mesajele, telefoanele, urările încep încă de la miezul nopţii. De multe ori, ziua mea m-a prins cântând, ceea ce mă bucură, pentru că m-a prins făcând ceea ce-mi place cel mai mult.
În fiecare an ţin un party, uneori mai restrâns, alteori mai mare. Mi-a plăcut mult un an în care mi-a mixat Gojira. Îmi aduc aminte că erau baloane de ale căror aţe erau prinse fotografii cu mine şi cu invitaţii. E minunat să dai cu nasul în atâtea amintiri!”.
Nu aniversează şi iubirea
Tot anul acesta se împlinesc 5 ani de la nunta Deliei cu Răzvan Munteanu, dar se pare că acestui eveniment vedeta şi managerul ei nu-i dau prea multă importanţă. “Anii care au trecut de la nuntă nu i-am simţit. Ne completăm atât de bine, încât nu-ţi dai seama când trece timpul. Pentru mine e ca şi cum ne-am întâlnit abia ieri. Sărbătorim trecerea unor ani, dar nimic special. Ne spunem «La mulţi ani!», ne cumpărăm cadouri. De obicei, fiecare ştie ce vrea celălalt, e simplu”, ne-a declarat cântăreaţa.
Supersenzații în Asia. Vreme de o lună, Delia a călătorit, a făcut plajă, a descoperit cultura locului și mâncărurile pline de savoare din Thailanda, a stat la soare pe plaje pustii și s-a relaxat la masaj.
[libgallery id=”1733854″]
Imediat după marea petrecere de ziua sa, Delia intră în cantonament pentru următorul ei show, PsiheDelia. “O să repet de dimineaţă până noaptea. Nu ştiu să spun exact câte ore, pentru că variază”, ne-a mărturisit ea, recunoscând că nu e un program uşor, dar dacă nu te înhami la un astfel de maraton, nu reuşeşti să faci performanţă. Vor fi repetiţii şi cu costume, asupra cărora spune că încă nu s-a decis nimic, încă se fac retuşuri şi se caută introducerea unor mici accesorii pe care le-a cumpărat recent, din vacanţa în Asia. Ce va urma după acest maraton şi după spectacol? “Cred că toată lumea ştie răspunsul la această întrebare! Merg într-o nouă aventură, într-o nouă vacanţă!”, ne-a spus vedeta.