Dacă la începutul relației dintre Lidia și Răzvan, fosta soție a matinalului nici nu concepea ca artista să fie prin preajma celor doi copii ai ei, acum Diana a revenit la sentimente mai bune și de dragul celor mici, a acceptat să facă acest compromis. Așa că, de ceva vreme, Ianca și Tudor se comportă extrem de natural în preajma iubitei tatălui lor. Copiii au legat o prietenie strânsă cu Lidia, iar atunci când ea este la vreun concert sau la o filmare, se angajează chiar să aibă grijă de cățelușul ei, pomeranianul Bublișor. Chiar dacă Răzvan a avut grijă ca Buble să se apropie de cei doi, cea care a făcut posibilă această relație a fost chiar Diana Simion. Mizând pe faptul că Ianca și Tudor sunt mult mai importanți pentru ea decât orice pe lume, și-a dorit să nu-i implice în disputele dintre adulți, ci să găsească o cale pentru ca ei să nu fie afectați.
Lidia Buble a fost acceptată ca mamă vitregă
Așa a ajuns Lidia să se împrieteneacă cu fiica și fiul lui Răzvan, ba chiar să meargă și în vacanțe cu ei. De curând, cei patru au mers împreună la munte, acolo unde l-au sărbătorit pe Răzvan, la împlinirea celor 37 de ani. Puștii păreau extrem de fericiți în compania lui Buble, ba chiar Ianca se oferea să-l fotografieze pe tatăl ei alături de iubita lui, semn că a înțeles deja ce rol joacă cântăreața în viața lor.
Citește și: EXCLUSIV | Bianca Drăgușanu și Victor Slav petrec romantic departe de ochii curioșilor. Prima vacanță de vară fără Sofia Natalia