Acces Direct se numără printre emisiunile care fac audiențe bune sub sigla postului Antenei 1, în formula în care se produce acum. În aceste condiții, orice modificare i-ar putea dăuna, dacă nu este una calculată temeinic. Și, cum minunile nu durează la nesfârșit, Simona Gherghe și-a anunțat șefii că se va retrage de pe micul ecran pentru a deveni mamă.

Simona Gherghe a dezvăluit de ce s-a tuns. A făcut schimbarea când a rămas însărcinată

Simona Gherghe a dezvăluit de ce s-a tuns. A făcut schimbarea când a rămas însărcinată

O va face în primăvară, însă, până atunci, aceștia trebuie să-i găsească un înlocuitor care să nu bulverseze bunul mers al emisiunii. După ce au qîntors ep toate părțile liste peste liste, producătorii au ajuns la concluzia că, pe acel format, la acea oră, ideală ar fi Mirela Boureanu Vaida, proaspăt retrasă de la cârma emisiunii ”Mireasă pentru fiul meu”. Pentru că abandonul ei profesional a fost justificat de lipsa timpului, dat fiind că găzduia un format zilnic, primul impuls al acesteia a fost să refuze propunerea. Asta le-a dat timp producătorilor să ia din nou la puricat listele de potențiale înlocuitoare pentru Simona Gherghe. Niciun rezultat viabil, așa că au revenit cu oferta la Mirela. Se pare că de data aceasta, a fost una de nerefuzat deoarece, potrivit surselor noastre din post, aceasta nu a mai refuzat.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

”Mireasă pentru fiul meu” pleacă pe Antena Stars

Există însă și un zvon conform căruia aceasta ar fi spus da unui alt proiect care ar urma să se difuzeze chiar înaintea tradiționalului Acces Direct, în locul vechii ei emisiuni, Mireasă pentru fiul meu, care va fi mutată, în curând, pe Antena Stars. Dar cum momentan Mirela nu și-a pus încă parafa pe contract, lucrurile pot lua oricând o turnură neașteptată. Cert este că, ziele acestea, se vorbește despre Mirela Vaida ca despre înlocuitoarea sigură a Simonei Gherghe, care parcurge deja al doilea semestru de sarcină.

Citește și: Cum arată Simona Gherghe însărcinată

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI