Ori de câte ori au ocazia, Raluca Bădulescu și Iulia Albu „se înțeapă” reciproc cu replici care mai de care mai acide. Cel mai nou subiect de dispută a fost cel pe seama siluetei. Mai precis, Iulia a încercat să o atace pe Raluca în momentul în care s-a legat de silueta ei, Băduleasca replicându-i că nu ar vrea să se măsoare, căci atunci ar ieși în avantaj.
Faptul că Raluca a ajuns să fie mult mai slabă decât Iulia, etichetată de mulți acum drept anorexică, nu a făcut decât ca Albu să se aprindă. Mai mult, ca să pună paie pe foc, ceilalți jurați, dar și membri ai staff-ului, i-au dat dreptate Ralucăi.
Unul dintre susținătorii Băduleascăi este chiar Răzvan Ciobanu, care i-a spus ironic Iuliei că poate nu vede așa bine diferența din cauza bustului proeminent al Ralucăi.
Raluca Bădulescu și Iulia Albu se ceartă pe numărul de kilograme
Încolțită, Iulia Albu a încercat cât a putut să-și susțină punctul de vedere, acela că ea este cea mai slabă de pe platoul „Bravo, ai stil!”, însă la un moment dat a acceptat situația: Raluca Bădulescu este învingătoarea la kilograme în minus. Totuși, pentru a avea ea ultimul cuvânt, i-a spus colegei de jurizare că degeaba este ea mai slabă, dacă nu are formele conturate, încercând să sublinieze faptul că șoldurile ei sunt feminine și modelate perfect.
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Citește și: EXCLUSIV/ Raluca Bădulescu nu mai suportă aroganța Iuliei Albu! Jurate la cuțite
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii