Sore este mamă de șase luni și mărturisește că a fost cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Vedeta recunoaște însă, că timpul a trecut foarte repede.  “Am spus mereu că timpul trece mult prea repede și că nu îmi place să pierd vremea aiurea. Că sunt un om calculat, organizat, un pic control freak și că îmi place să știu că fructific la maxim orice clipă pentru ca, la final, să mă uit în urmă și să văd ca I made a difference. Dar cum facem cu faptul că deja s-au făcut șase luni de când Erin a venit pe lume? Șase luni! Jumătate de an!!! Știu că sunt un pic exagerată că mă minunez atât însă serios va spun, pentru mine este de necrezut că fata mea are șase luni ( bine, încă nu îmi vine să cred că am un copil :)) ). Si pentru ca a devenit o domnisoara bebelusa deja, tin sa va spun ca totul se desfasoara conform graficului, cu unele lucruri chiar înaintea vârstei, am putea spune. Deja papă mâncare, nu este deloc mofturoasa, ba mai mult, îi plac toate fructele și legumele, chiar și carnea. Stam deja în fundulet, mai-mai că o încearcă mersul căci tare mult râde atunci când o ridicăm să îi aratam ca mai exista o etapă prin care va urma să treacă. Ce să mai, cântarul arată deja 7.8 kg, ceea ce ma face sa cred ca am un copil bine făcut :-). Prietenia cu Dot, cățelul nostru, este in floare, se iubesc și se înțeleg, el dă dovadă de răbdare pentru că Erin a ajuns la vârsta în care apucă orice prinde cu mâinile și efectiv, nu mai dă drumul. Asta se întâmplă și cu urechile lui Dot, labutele, uneori chiar si limba. Iar eu, Mircea sau bona, suntem langa ea sa ii spalam mainile (aproape) de fiecare data. Ca si o retrospectiva, ultimele sase luni mi-au adus mai multa minte, m-au facut sa realizez că pot iubi infinit de mult, că rezist și fără somn câteva zile la rand și ca vorba din popor “suferinta inspira un artist” nu este neaparat adevarata caci abia astept sa va arat ce am pregatit pentru urmatoarele luni”,  a scris Sore pe blogul personal.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Sore

Sore a revenit în studioul de înregistrări

Anul trecut, Sore a anunțat că se retrage din showbiz pentru o perioadă nedeterminată, pentru a avea grijă de fiica ei Erin. Deși inițial a declarat că vrea să stea cât mai mult timp acasă, pentru a nu pierde niciun gângurit, nicio căzătură sau ghidușie de-a fiicei sale, se pare că artista nu s-a putut ține prea mult departe de scenă. O perioadă, Sore a încercat să împace atât viața familială, cât și cariera profesională și a sperat că va face față cu brio. Din păcate s-a dovedit a fi mult mai obositor să meargă cu cea mică pe la diverse emisiuni, la studioul de înregistrări sau la negocieri de contracte, așa că a decis să o lase mai mult în grija tatălui și a bunicilor. Așa se face că, de ceva vreme, Sore a revenit în studioul de înregistrări a lui Smiley, însă fără fiica ei, unde lucrează intens. Ba mai mult, solista a acceptat și unele concerte și recitaluri, însă, deocamdată nu se distanțează prea mult de casă.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Se construiește o cale ferată de vis în România. Va lega un mare municipiu de o țară vecină
FANATIK.RO
Se construiește o cale ferată de vis în România. Va lega un mare municipiu de o țară vecină
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI