Interviu | Mihai Călin: „Daca ai încredere în Dumnezeu, știi că El îți va da”

Cum e să știi ca în fiecare sâmbătă o să „intri” în casele românilor si o sa aduci multora si bani? La un moment dat, având meseria de actor de teatru sau de fi lm sau de prezentator de emisiuni, nu îi mai pui problema aceasta, sa te vada lumea. Sunt obisnuit. Singura problemă pe care mi-o pun este ca emisiunea să aibă o anumită eleganță si sper sa influeneze în bine si lumea care se uita la televizor.
Ție i-a bătut vreodată norocul la ușă?
Nu. La modul concret, materialist vorbind, nu îmi aduc aminte sa fi câștigat ceva. Dar pot să consider noroc întâlnirea cu un om, cu un producator de televiziune sau propunerea din partea unui regizor de film. Ma refer la întâlniri profesionale, profitabile din toate punctele de
vedere: material, profesional si spiritual. Pot să consider un noroc întâlnirea cu cineva, din care să rezulte o colaborare fructuoasa, interesantă.
Declarai că, dacă ai concura, ai vrea să pui ca miza televizorul, dar că te desparți cu greu de el. Face parte din viata ta cotidiană?
Da, dar nu exagerat. În ultima perioada m-am uitat la televizor din ce în ce mai putin.
Si, deci, cu ce ai risca?
Aș miza pe cuptorul cu microunde. L-am folosit cândva, dar nu la gătit, ci la încălzit
diverse alimente.
La ce nu ai renunţa niciodată, general vorbind?
Evident, nu aş renunţa la familie. Dar cred că lucrul acesta nu intra oricum în discuţie. În rest, aş putea să renunţ la orice obiect material. Nu am obiecte de care să fiu ataşat atât de mult.
Te-ai gândit cum ar fi să fii milionar în euro? În ce ți-ar plăcea să investeşti?
Nu m-am gândit, dar mi-ar plăcea să am bani astfel încât să nu fiu nevoit să mă gândesc la ziua de mâine. Deşi… cred că nici acum nu mă gândesc prea mult la ziua de mâine. Ideea e că pentru cei credincioşi este mai uşor. Dacă ai încredere în Dumnezeu, ştii că El îţi va da mai mult decât îţi este necesar. Dar, evident, ca oameni, suntem slabi şi, de multe ori, avem problema asta care ne creează stres: „Cum o scot la capăt luna viitoare?”. Totuşi, mi-ar plăcea să am bani pentru a nu fi obligat să fac tot felul de „magii”. Nu mă pricep deloc la afaceri. Cred că mi-ar conveni ipostaza de rentier.
Ai face teatru în continuare?
Da. Bineînţeles!
Este vreun lucru pe care ţi l-ai dorit şi nu ai reușit să-l ai deocamdată?
Sunt tot felul de „mofturi” lumeşti: poate un apartament ceva mai mare, nişte călătorii mai lungi, în ţări exotice. Mi-aş dori câteva chestii care să-mi ofere un plus de confort.
În prezent apari şi pe marele ecran, în comedia „America, venim!” şi în drama „Q.E.D.”. Ce gen ţi se pare mai ofertant?
Drama nu e mai ofertantă decât comedia sau invers. Există poveste mai interesantă, scenariu mai bun sau mai puţin bun, situaţii interesante, inventate de regizor sau de scenarist, mai puternice sau nu.
Băieţelul tău Matei are deja 9 ani. Pare că o va lua pe urmele tale sau ale mamei lui, Silvia, care este coregraf?
Matei este un copil foarte ludic şi vesel. Ne spune deseori că vrea să se facă regizor de film sau astronaut. Deocamdată privim aceste visuri ale lui ca pe nişte copilării.
Cum vă bucuraţi de clipele libere? În week-end-uri, ieşiţi din Bucureşti?
De cele mai multe ori am spectacole la sfârşitul săptămânii, iar de la teatru am liber lunea. Nu am un program regulat, lucrurile se pot schimba de la o săptămână la alta. Şi se întâmplă ca, dacă am zi liberă la teatru, de multe ori să am filmare. De aceea, nu prea ne permitem să ieşim din Bucureşti în week-end. Dar facem alte lucruri: ieşim în parc, poate ne întâlnim undeva cu prietenii sau mergem la meciurile de baschet ale lui Matei.
Ce îţi doreşti pentru viitorul apropiat?
Îmi doresc să fim sănătoşi, acesta este un lucru important, să ne bucurăm de fiecare zi. Iar profesional, îmi doresc ca oamenii să găsească emisiunea „Norocul îţi bate la uşă” interesantă şi suficient de atractivă pentru a o urmări.
 

Recomandări

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

nu pot trăi fără…

… familie și cărți „În primul rând, fiul meu şi soţia mea, evident! Apoi, cărţile: fără ele viaţa, care este destul de dură şi de anostă, ar fi mult mai greu de suportat. De multe ori, interacţiunea între oameni este grosolană şi este nevoie de o zonă de evadare. Şi, în afară de familie, evadarea se găseşte în poveştile din cărţi, din teatru, artă”

Urmărește-ne pe Google News