Ion Columbeanu a asistat neputincios, la divorţul cu scântei dintre Iri şi Moni, dar şi la traumatizanta dispută în tribunal pentru fiica lor, Irina, şi era convins că, la cum sunt femeile din ziua de azi, atrase doar de bani, ar fi mai inteligent ca fiul său să nu se mai lege la cap.

Aceasta, deși a încercat încă de la început să o ajute pe Moni să se adapteze la noua viață: ”La noi a venit doar cu o sacoşă. Am învăţat-o să mănânce elevat, să se îmbrace, să se poarte. Am învăţat- o chiar şi să vorbească. Îi dădeam câte trei cuvinte pe zi din dicţionar şi o ascultam… Când a prins gustul banilor pe care nu i-a avut niciodată, a cheltuit mai mult decât îşi poate imagina cineva. Cred că a dat sute de mii de euro doar pe haine…”, povestea Ion Columbeanu.

monica_gabor_vila_izvorani-silicoane.jpg

Până să treacă pragul casei de la Izvorani, nici nu ştia cine e Bălaşa… Nici acum nu cred că ştie, dar îi trebuie bani să se întreţină pe ea şi pe Ramona. Nu vreau să mai aud de această Monica Gabor. E o hienă… – Ion Columbeanu.

”Dacă mai rămânea soția lui Iri, Monica îl otrăvea. Ordinara îi punea arsenic în cafea”

De altfel, nici despre Ramona Gabor, nu avea o părere mai bună Columbeanu: ”Haideţi să vorbim şi despre Antoanela, aşa cum îşi spune acum Ramona Gabor… E o curvă! O prostituată! Asta este! Irinel a cheltuit o avere şi cu ea. I-a plătit toate operaţiile estetice, toate tratamentele de înfrumuseţare! Ştiţi de ce nu le-a mai lăsat Bădălău (n.r. – fostul iubit al Ramonei) în apartamentul lui? Pentru că băiatul a prins-o pe Ramona cu unu în pat la el în casă! De aia au plecat amândouă. Bădălău le-a pus bagajele la uşă şi le-a dat afară. Mă doare sufletul că fetiţa mea a stat şi stă cu Ramona… Cum să stea fetiţa mea cu o curvă ca Ramona? Vedeţi cum o influenţează pe Monica?”, declara în trecut Ion Columbeanu.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

alina_si_ramona_gabor_si_monica.JPG

 

Ca să aibă bani s-o întreţină pe tinerica Alexandra Hodiş, tatăl lui Irinel Columbeanu joacă la Bingo ca să-şi ajute fiul

Alinarea sa la bătrânețe, nepoata Irinuca

Ion Columbeanu şi-a luat rolul de bunic în serios şi se implică activ în creşterea şi educaţia singurei sale nepoate, Irina.

col_02

“Vorbeşte franceză şi exersez cu ea. Dacă pe Moni am cizelat-o, pe Irina o formez ca om”, a povestit pentru Libertatea Ion Columbeanu. Tot bunicul a fost cel care i-a recomandat fiului său s-o înscrie pe Irina la Şcoala de Arte şi Bune Maniere pe care o considera echivalentul pensionului de pe vremea tinereţii lui. “Toate fetele ar trebui să urmeze o asemenea şcoală, să înveţe să se poarte”, spunea bătrânul. Pe lângă bune maniere, Irina a urmat la şcoală şi cursuri de pictură, actorie, modelaj, exprimare, dar şi socializare.

A fost şef de protocol în Guvern

Ion Columbeanu a fost şef de protocol în toate guvernele României de la Gheorghiu Dej până în 2002. După Revoluţie a ocupat funcţia de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului (iunie-octombrie 1990, decembrie 1992-decembrie 1996) în guvernele Petre Roman, respectiv Nicolae Văcăroiu.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI