Frumoasa prezentatoare care aduce zilnic informațiile meteo în Telejurnalul TVR 2 se află pentru a două oară la altar. Iulia Zgripcea are din prima căsătorie doi băieți gemeni, în vârstă de șase ani și jumătate.
„La mine a început totul acum 10 ani când am văzut-o pe Iulia la Antenă și eu eram la Realitatea Tv. Eram cu câțiva colegi și ne uităm la emisiunile televiziunii concurente, iar Iulia prezenta rubrica Meteo. Am spus atunci, cu voce tare, că ea este genul de femeie cu care aș vrea să trăiesc o viață. Ne-am văzut pentru prima ora la TVR2 în toamna lui 2016, atunci când directorul TVR2, Carla Tompea, m-a întrebat dacă vreau să fiu coleg de prezentare cu Iulia Zgripcea. După un moment de rătăcire am acceptat și restul este poveste”, a mărturisit Andrei Bărbulescu.
“Viața noastră de zi cu zi, a mea și a generației mele, mi se pare din ce în ce mai agitată cu o mulțime de activități înghesuite în doar 24 de ore. De multe ori, petrecând destul timp la serviciu ajungi să te îndrăgostești de un coleg. A fost și în cazul meu și al lui Andrei. Lucrurile au evoluat într-un ritm normal și relaxat până în momentul în care am hotărât că ne dorim să stăm mereu împreună așa că ne-am mutat și ne-am căsătorit. Viață noastră nu este nicidecum liniștită, ci este presărată cu râsete, chiuieli și cântări la chitară împreună cu Dan și Andrei, cei doi băieți ai mei. Din când în când mai apare câte un vărsat de vânt sau câte o răceală chiar de Sărbători pentru ca viața să nu fie monotonă”, a adăugat Iulia Zgripcea.
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
VIDEO&FOTO | Au mai mulți fani decât o vedetă, dar nu apar la TV. Secretele gamerilor și vlogărilor din România
EXCLUSIV/ Ce planuri secrete are Delia. Își mai ia o casă în același cartier!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
FANATIK.RO
Orașul din Europa în care trăiesc cei mai mulți români, după București și Chișinău. Comunitatea lor este de peste jumătate de milion de oameni, mulți și-au deschis afaceri aici, unii trimit și bani înapoi în țară
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile