Lora a fost cerută în căsotorie. „A fost în genunchi, normal. Celălalt inel trebuie strâmtat. O să vorbim mai târziu despre asta. Mă aşteptam să mă ceară!”, a declarat Lora la Antena Stars. Lora și Ionuț Ghenu nu au stabilit data nunții, însă cântăreața așteaptă cu nerăbdare momentul.
Lora va sta alături de el după operație
Lora trece din nou prin momente cumplite. După ce a trecut cu brio de intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea unei tumori benigne, apoi a avut de tras cu mama ei, care a fost diagnosticată cu cancer la sân, artista ajunge din nou la mâna medicilor turci. De data aceasta, pacient e iubitul ei. În Turcia, Lora îi va fi alături lui Ghenu atât la consultații și investigații, cât și după operație, cât va rămâne internat. Deși nu i-au oferit niciun diagnostic concret, se pare totuși că nu va putea scăpa de intervenția chirurgicală, așa că Lora va fi nevoită să-și amâne concertele și evenimentele pentru a sta la căpătâiul lui. În urmă cu câțiva ani, Lora a trecut printr-un moment dramatic din cauza unor probleme de sănătate pe care le-a avut. Când totul credea că reintră pe făgașul normal, artista a primit vestea că mama ei a fost depistată cu cancer la sân, așa că a făcut tot posibilul pentru a o ajuta. După ce a trecut și peste acest coșmar, Lora nu a putut răsufla ușurată, căci a și primit o altă veste înfiorătoare. De această dată, logodnicul ei, Ionuț Ghenu, are probleme de sănătate.
Lora se înțelege bine cu mama lui Ionuț Ghenu
Artista s-a făcut plăcută din primele clipe în familia iubitului ei, iar mama acestuia și-a făcut obiceiul de a le livra acasă produse bio. “Mama mea are grijă să nu ne lipsească supele, cele mai sănătoase, mama lui să nu ne lipsească legumele proaspete de la țară, ouălele proaspete și lucruri de genul acesta”, ne-a mărturisit artista.