Loredana îi dă voce Barbarei Gordon în versiunea LEGO Batman: Filmul, cu aceeaşi bună-dispoziţie care a transformat „Marea aventură Lego®” într-un fenomen mondial.
O mulţime de lucruri rele sunt pe cale să se întâmple în Gotham, iar dacă Batman vrea să salveze oraşul de groaznicul Joker va trebui să înveţe să renunţe la postura de erou solitar, să încerce să colaboreze cu alţii şi poate, doar poate, să se mai relaxeze puţin. Una dintre cele mai aşteptate aventuri ale anului, versiunea în limba română a producţiei „LEGO® Batman: Filmul” va marca primul proiect cinematografic comun pentru Loredana şi Tudor Chirilă, artistul fiind cel care îi va împrumuta vocea legendarului The Joker.
Loredana îi dă voce Barbarei Gordon și este extrem de încântată
,,Nu e chiar prima dată când sunt implicată în dublajul unui film de cinema. De fiecare dată îmi face plăcere şi e o experienţă care mă relaxează. Cumva mă ajută să fac şi altceva decât în mod normal. Cred că amândouă suntem atrase de Batman, eu cred că dinaintea Barbarei, pentru că îl cunosc pe tipul ăsta de când eram mică. Dacă ea este un om al legii, eu mă consider mai mult o rebelă. Cred că cel mai mult ne asemanăm pe plan profesional, pentru că în jobul ei Barbara este şi riguroasă, o adevărată profesionistă”, a concluzionat Loredana.
Cu ocazia protestelor din Romînia, Loredana Groza a transmis un mesaj. Binecunoscuta artistă și-a spus foarte clar părerea despre ceea ce se întâmplă în țară în ultimele zile. „Nu mi-am exprimat niciodată o opinie politică în public, nu o să o fac nici acum. Spun doar că iubesc Romania, e țara în care m-am născut și am ales să trăiesc. Îmi doresc ca legile, bunul simț și onoarea să ne fie reper. Cred în România mea, curajoasă, cu valori și idealuri înalte. Vă iubesc”, a afirmat Loredana Groza.