Libertatea: E prima ta colaborare cu o emisiune din România. Ce te-a făcut să accepți?
Inna: Mă bucur că prima mea colaborare este cu “Vocea României Junior”, de la PRO TV. Este un show de care te îndrăgostești la prima vedere, cu copii supertalentați, voci minunate. Mă bucur că de data aceasta programul mi-a permis să fiu parte din acest proiect.
Ți-a fost greu să strecori filmările în programul tău?
Da, pentru că aveam multe concerte programate în Mexic și trebuia să fug de pe un continent pe altul și eram și jetlagged (obosită din cauza schimbării fusului orar, n.r.). Nu a fost ușor, dar am fost foarte motivată să fiu alături de copiii din echipa mea, să-i ajut, să alegem împreună cele mai tari piese. Mă simt minunat alături de ei, sunt senzaționali. Echipa Inna e supertare! Și nu o spun doar eu!
Ce întâmplări amuzante sau emoționante ai trăit în platoul emisiunii?
Răspunsurile copiilor, extrem de sincere, de spontane ne fac mereu să râdem, indiferent cât am fi de obosiți. Sau de triști. Recunosc, am fost tristă de multe ori atunci când nu mă întorceam la un copil sau când nu ne întorceam nici unul și trebuia să plece acasă. Am plâns pentru că îi vedeam suferind pe unii dintre ei. Iar alții, mai puternici, mă uimeau și mă încurajau cu atitudinea lor atât de constructivă și de pozitivă.
Cu care dintre colegi te înțelegi cel mai bine?
Așa cum le-am spus și Andrei și lui Marius, am fost fanul lor când eram mică, deci este o onoare să fiu acum colega lor. Cât despre Bobonete și magicianul Robert Tudor, prezentatorii emisiunii, ne distrăm foarte mult, sunt amuzanți, pozitivi și râdem cu toții.
Ai lucrat ușor cu copiii?
Am lucrat foarte ușor cu copiii, sunt extrem de muncitori și de talentați, știu bine ce vor de la ei, au repetat non-stop cu profesoara de canto și cu coregrafa. Sunt mândră de ei, mă bucur că i-am cunoscut, am învățat foarte multe de la ei.
Ce altceva ai în plan pentru anul acesta?
Abia am lansat single-ul “Gimme Gimme” și mă pregătesc să lansez alte piese. Am compus chiar eu o piesă, de care sunt foarte încântată, și abia aștept să o lansez.
Inna spune că nu se mută în America, la iubitul ei fotograf
De peste trei ani, Inna formează un cuplu cu un fotograf celebru din America, John Perez. De dragul acestuia petrece mult timp în SUA, dar spune că nu are de gând să se mute peste Ocean. “Nu m-am gândit niciodată să mă stabilesc acolo. România este acasă pentru mine”, ne-a mărturisit ea. John e unul dintre subiectele despre care vedeta refuză să vorbească. Anul trecut, revista Unica a reușit să-i smulgă însă o scurtă declarație: “Sunt discretă în ceea ce privește viața personală. Pot spune doar că este o relaţie frumoasă, în care mă simt eu și sunt fericită. Sunt multe lucruri care ne leagă”.
Anul ăsta Inna își încearcă norocul în Brazilia și în Argentina
Micuța constănțeancă se transformă în… Querida! După ce s-a făcut îndrăgită în Mexic, unde pare să aibă un succes nebun și concert după concert, Inna face un pas mare din America de Nord în America de Sud, peste câteva luni. “Am anul acesta primul turneu în Brazilia și în Argentina”, ne-a dezvăluit ea. Cântăreața ne-a mărturisit și că s-a pregătit serios pentru întâlnirea cu fanii de pe tărâmul carnavalurilor colorate și al telenovelelor lacrimogene: e pe cale să lanseze o nouă piesă, “una în limba spaniolă, compusă de mine, pe care abia aștept să o ascultați!”.