Sub stratul dens de make-up, o mască purtată zi de zi în fața publicului, se află solistul de la Carlas Dreams, scrie site-ul life.ru . Măștile membrilor trupei ascund complet identitatea acestora cu ajutorul unui camuflaj dens de make-up, care nu permite să se vadă trasaturile faciale si expresii faciale. Ochelarii negri și cagule pe cap sunt nelipsite din show-urile lor.
Carla’s Dreams este o formație muzicală din Republica Moldova. Trupa este un grup anonim de vocaliști și compozitori care interpretează melodii în limbile română, rusă și engleză. Înființată în orașul Chișinău, Carla’s Dreams combină mai multe stiluri muzicale printre care, cele mai recunoscute sunt hip hop, jazz, rock și pop. În cadrul concertelor, vocalistul formației, pentru a-și ascunde identitatea poartă o glugă cu ochelari, iar fața îi este mascată. Prima piesă produsă de Carla’s Dreams a fost „Dă-te”. În martie 2013, trupa a realizat un videoclip la piesa „P.O.H.U.I” în colaborare cu interpreta din România, Inna, modificând-o puțin. Trupa se evidențiază de alți artiști autohtoni prin folosirea unui argou personalizat, texte despre realitățile vieții cotidiene și folosirea mai multor stiluri muzicale. În 2012 în cadrul emisiunii „Paparazzi” de la Jurnal TV s-a lansat ipoteza că solistul grupei este Andrei Țăruș, cunoscut anterior ca solistul și autorul versurilor trupei „In Quadro”.
Carla’s Dreams a contrazis un prezentator rus
Solistul trupei Carla’s Dreams, aflat la o emisiune TV în Rusia, a contrazis gazda care a afirmat că trupa cântă şi în limba moldovenească.
– Voi cântaţi în rusă, în moldovenească…
– Noi cântăm în rusă, în română şi în engleză.
– În română, mă scuzaţi. Deci în română şi în engleză.
De asemenea, interpretul moldovean a spus că trupa Carla’s Dreams cântă cel mai mult în limba română, scrie presa de peste Prut.