Nicu Alifantis a început să compună melodii încă din timpul şcolii şi a debutat în anul 1976 cu albumul „Cântec de noapte”, după care au urmat alte 12 albume.
A debutat la Televiziune, în anul 1973, în emisiunea „Teletop”, cu melodia ‘Romanţă’, iar în anul 1975 a intrat în Cenaclul ‘Flacăra’, alături de care a rămas timp de şapte ani.
Alifantis a fost angajat al Teatrului ‘Maria Filotti’ din Brăila, (1975), Teatrului Mic (1979-1990), Teatrului Excelsior din Bucureşti (1990-2002). De asemenea, a mai colaborat cu teatrele din Galaţi, Braşov, Piatra Neamţ, Bacău, Satu Mare, Sibiu, Botoşani.
Solistul a semnat muzica a 39 de spectacole precum ‘Swanevit’ (Brăila, 1973), ‘Cum vă place’ (Bacău, 1978), ‘Mitică Popescu’ (Teatrul Mic, 1984) , ‘Familia Arjoca’ (TV, 1985) sau mai recent, ‘Cadavrul viu’ (Teatrul Naţional Bucureşti, 2001). În anul 1995, a înfiinţat grupul ‘Nicu Alifantis & Zan’, compus din: Nicu Alifantis (voce, chitară, cobză, acordeon, bass), Virgil Popescu (bass şi voce), Sorin Voinea (keyboard, voce), Răzvan Mirică (chitară electrică, acustică, mandolină, voce), Relu Bitulescu (tobe), Emil Soumah (percuţie) şi Nicolae Trăistaru (tehnic). Apărută ca trupă de studio, pentru înregistrarea albumului ‘Voiaj’, a devenit trupă de proiecte în anul 1996, după imprimarea albumului ‘Nichita’.
De-a lungul carierei sale a scos pe piaţă 11 albume printre ele numărându-se ‘Cântec de noapte’ (1976), ‘După melci’ (1979), ‘Decembre’ (1992), ‘Nicu Alifantis 25’ (1999), ‘Neuitatele femei’ sau ‘Simphonicu’ (2006).
Este căsătorit de 20 de ani cu Anca, dar se iubesc de 30 de ani
Nicu Alifantis și soția sa au o poveste de dragoste foarte interesantă, despre care artistul a vorbit în urmă cu câțiva ani într-un interviu pe care l-a acordat pentru formula-as.ro.
„Într-adevăr, povestea noastră de dragoste e frumoasă și face parte din categoria lucrurilor pe care nu le poți controla, oricât ți-ai dori. Că o fi la mijloc destinul, habar nu am, dar cred că există o matematică responsabilă de așezarea lucrurilor în viața fiecăruia dintre noi. Ne-am cunoscut în tinerețe, ne-am iubit, am făcut un copil, după care ne-am îndepărtat. Ne-am îndepărtat mult, din 1986 până în 1997, când ne-am regăsit, iar acum ne iubim din nou. Dacă cineva crede că firul epic al acestei povești este extraordinar, nu pot spune că se înșală, dar cu adevărat fenomenal este sentimentul pe care l-am avut amândoi, că ne-am regăsit la două secunde de când ne despărțisem (desi trecuseră peste zece ani). Reîntâlnirea dintre noi a avut o continuitate și un firesc aproape dezarmante: parcă disparuseră anii, parcă trecuse o singură secundă, una dilatată, dar imperceptibilă pentru noi”, declara artistul atunci.
A devenit bunic luna trecută
Luna trecută, celebrul cântăreț de folk Nicu Alifantis a primit cu bucurie vestea nașterii nepoatei sale, Alexandra. Această veste a venit după ce, la începutul acestui an, Nicu Alifantis a ajuns pe mâna medicilor.
„Despre întâmplarea prin care am trecut zilele trecute, relatarea va fi una scurtă, pentru că altfel, risc să devin patetic și detest acest lucru. Așadar, doamnelor și domnilor, a fost C5-C7 și nu e vorba de o mutare de șah, ci una de cervicală. De la o anumită vârstă, ambalajul ne-ncurcă, începe să scârțâie, asta e!”, spunea atunci Alifantis.