Noul sezon Românii au talent începe pe 17 februarie, iar cei patru jurați, Andi Moisecu, Andra, Mihaela Rădulescu și Florin Călinescu, dar și Smiley și Pavel Bartoș sunt gata să facă cunoștință cu noii concurenți talentați.
Bucuros că așteptarea a luat sfârșit și că în scurt timp vom fi martori ai talentului în cele mai diverse forme, Andi Moisescu a declarat: ”Eu cred că ar merită să vedem, înainte de toate, ce ne mai unește. Ce spuneți de talent? Nu ne-a părăsit niciodată, ne-a surprins întotdeauna plăcut, ne-a făcut să zâmbim și, în mod cert, cu toții avem cel puțin unul. Iată un motiv serios să ne dăm întâlnire într-un nou sezon Românii au talent”.
”De fiecare dată, la fiecare început de sezon ne întrebăm dacă mai avem talente, dacă ne vom mai distra. Cred că sezonul asta ne-am distrat cel mai tare dintre toate, din două motive: pentru că am avut marfă de calitate și pentru că îl avem pe Florin într-o formă de zile mari. Nu aș putea descrie în ce fel ne-am distrat la filmări și cât de mult am râs. Va las să vedeți totul din 17 februarie. Va fi un sezon Românii au talent pe care îl veți ține minte!”, a dezvăluit Mihaela Rădulescu.
Noul sezon Românii au talent începe pe 17 februarie. Andra: ”Am trăit intens preselecțiile”
Andra a mărturisit că evoluțiile concurenților vor fi impresionante și că vor smulge lacrimi. ”Urmeaza un sezon plin de adrenalină. Este incredibil câți oameni talentați pot fi în țara asta! Veți vedea numere care va vor tăia respirația și veți ascultă povești care va vor smulge lacrimi. Noi am trăit intens preselecțiile acestui sezon și abia aștept să retrăiesc acele clipe când va începe show-ul. Nu voi rata nici o ediție!”.
Florin Călinescu a declarat cu zâmbetul pe buze, făcând referire la evenimentele la zi din România, când românii au ieșit în stradă împotriva OUG și a guvernanților: ”Odată cu schimbarea politică din toamnă anului trecut, după cum se vede, românii au din ce în ce mai mult talent! Noi îi „condamnam” să nu se mai uite la altă emisiune și îi „gratiem” să se uite la Românii au talent și sper să fiți de acord cu noi la fel de mulți că anul trecut.”