Oana Roman are probleme de sănătate, la scurt timp după ce a făcut avort. Fosta prezentatoare tv a trecut prin momente dificile în ultima perioadă și recunoațte că i-a fost extrem de greu. De curând, Oana a răcit atât de tare, încânt zile întregi nu s-a putut ridica din pat.
Oana Roman are probleme de sănătate, după o perioadă foarte dificilă
„Am o tuse care s-a transformat în pneumonie. Sunt bolnavă şi de aproape o lună nu m-a lăsat, nu îmi trece absolut deloc.“ a declarat Oana la emisiunea lui Mihai Morar.
Oana Roman a rămas din nou însărcinată, recent, însă vedeta a fost nevoită să facă avort, din cauza problemelor de sănătate. „După ce am avut-o pe Izabela am avut nişte probleme extrem de grave. Am avut câteva intervenţii, după. Am avut o intervenţie foarte dificilă, foarte grea, am fost la un pas de septicemie. Eu jumătate din abdomen nu mi-l simt. Dumnezeu a vrut ca eu să rămân însărcinată“, a mărturisit Oana Roman, în direct.
”Pentru mine fiecare întrebare mă durea ca un cuţit în inimă şi nu mai voiam şi nu mai vreau să mi se pună întrebarea asta. M-am dus fericită la spital la unul dintre cei mai buni ginecologi din România, care mi-a spus: ”Oana, eu trebuie să fiu sincer cu tine şi trebuie să-ţi spun că sunt riscuri extrem de mari. Te expui şi tu, cât şi copilul. Sarcina era foarte, foarte mică. Au trecut două săptămâni de când am făcut eu acea intervenţie. Am fost şi am discutat şi cu doctorul care m-a operat ultima dată şi mi-a spus că dacă nu aş fi avut un copil, ar fi înţeles riscurile, însă în condiţiile în care am un copil trebuie să mă gândesc foarte bine pentru că risc foarte mult”, a mai adăugat vedeta, în direct la emisiunea lui Cătălin Măruţă.