Olivia Steer încearcă să își argumenteze afirmațiile. „Se încearcă să se găsească un ţap ispăşitor. Oamenii trăiesc într-o vreme în care se pot informa, este dreptul lor constituţional să se informeze. Oamenii deschid ochii şi află informaţii. Ce fac eu nu contează. Să vorbim de vaccinuri. Există două tabere şi în rândul specialiştilor. Nu am studii medicale. Trebuie să asculţi ce spun ambele tabere din lumea medicală şi să le cântăresc, pentru că trebuie să iau decizii medicale în ceea ce îi priveşte pe copiii mei sau pe mine. De ce pe orice prospect al vaccinurilor, la efecte secundare, este trecut autismul? Eu în momentul de faţă nu sunt persoană publică din punct de vedere legal. Nu le îndeplinesc. Sunt persoană privată. Am dreptul să mă informez. Să am convingeri şi să le exprim liber. Sunt consfiinţite de Constituţie. Toţi avem dreptul să avem păreri. Ministerul Sănătăţii încearcă să mă facă pe mine vinovată. Dar cu Brădetul? Copiii aceia au murit din cauza vaccinurilor aduse din Kazahstan şi nu a brânzei de la Bădet. Erau vaccinuri experimentale. Cu acele vaccinuri au fost vaccinaţi copiii de la Argeş. De aceea au murit. Eu nu sunt răspunzătoarea pentru capacitatea de înțelegere a fiecăruia. În articolul de pe blog se spune că cercetatorii studiului citat au ajuns la concluzia că tumoarea mamara e „too little to feel”. Exista posibilitatea să apară mici erori. Nu sunt cercetator științific. Nu mi se pare normal ca la argumente să vii cu atacuri la persoana mea, familiei mea. Este un mod abject de a trata problema. În loc să răspunzi la argument printr-un alt argument, tu ataci persoana. Medicii care intră pe pagina mea de Facebook se exprimă foarte vulgar”, a declarat fosta prezentatoare la un post tv.

Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”
Recomandări
Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”

Olivia Steer șochează din nou

Fosta vedetă de televiziune susține înr-un articol publicat pe blogul său că întreaga mișcare de informare a femeilor cu privire la cancerul la sân ar fi încă o mișcare a marilor companii pentru a le convinge să cumpere tratamente scumpe. ”Forma principală a cancerului de sîn depistată e carcinomul ductal in situ, cunoscut ca “stadiul zero” sau drept “cancer de sîn noninvaziv”. Spre deosebire de cancerul invaziv, carcinomul ductal nu se mișcă, nu se extinde, nu are simptome și, dacă e lăsat în pace, nu progresează. Și poate chiar să se resoarbă singur, în timp. Dar asta numai și numai dacă nu e depistat precoce, nu e diagnosticat drept cancer și nu e tratat, apoi, cu metode chimice agresive (faimoase pentru faptul, recunoscut oficial, că provoacă alte și alte cancere – despre asta și revista medicală Nature, ce se ocupă cu tipărirea studiilor științifice peer-revewed, a publicat un studiu dezvăluind efectelor dezastruoase ale chimioterapiei). Cum de mă încumet să spun asta: o altă publicație medicală prestigioasă, Lancet Oncology, a reprodus pe temă mai multe studii anul trecut, după ce s-a descoperit că și formele agresive de cancer par sa între în remisie totală, în timp. Cu condiția să fie lăsate în pace”, susține Steer.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
FANATIK.RO
Detaliul simplu care te ajută să ții mucegaiul la distanță. Pe ce temperatură ar trebui să setezi, de fapt, termostatul pe timpul iernii
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI